Trupa franceză Gojira pleacă în turneu anul viitor. Vor ajunge și în România

Trupa franceză Gojira pleacă în turneu anul viitor. Vor ajunge și în RomâniaGojira. Sursă foto: Facebook

Trupa de progressive metal Gojira, care a impresionat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, a anunțat că va porni într-un nou turneu internațional.

Trupa franceză Gojira pleacă în turneu anul viitor. Vor ajunge și în România

Luni, trupa Gojira a dezvăluit că va susține o serie de 13 concerte în Franța în 2025. De asemenea, formația franceză va urca pe scenă la Rockstadt Extreme Fest de la Râșnov, unul dintre cele mai așteptate evenimente metal din România, programat pentru anul viitor.

„Vom face totul pentru o experienţă imersivă şi explozivă. O nouă etapă în istoria trupei”, au scris ei pe Instagram, subtitrând un anunţ video.

Gojira va reveni pe scenă în Franța după reprezentația din 29 iulie la festivalul de la Carcassonne, începând turneul național pe 28 noiembrie la Reims Arena și continuând până pe 12 decembrie la Zénith din Strasbourg. Una dintre opririle cele mai așteptate va fi pe 30 noiembrie la Accor Arena din Paris.

Pentru fanii interesați, lista completă a datelor și locațiilor poate fi consultată pe site-ul oficial al producătorului Gérard Drouot Productions, unde sunt detaliate toate informațiile legate de bilete și orașele în care vor concerta.

Gojira

Gojira. Sursă foto: Facebook

Când se vor pune biletele în vânzare

Conform Le Parisien, pre-vânzările pentru concertele Gojira vor începe pe 26 septembrie, la ora 10:00, pe site-ul oficial, iar vânzarea generală va fi disponibilă începând cu 27 septembrie, la aceeași oră. În prezent, trupa se află în turneu în Statele Unite, unde susține concerte în deschiderea formației Korn.

După 23 de ani de la lansarea primului lor album, Gojira a cunoscut o creștere semnificativă a popularității, mai ales datorită prestației impresionante de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, pe 26 iulie.

Ascultările pieselor trupei Gojira au crescut după apariția la Jocurile Olimpice

Cei patru membri ai trupei Gojira au făcut senzație la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, când au apărut pe balcoanele Conciergerie, un monument istoric emblematic. Au interpretat piesa revoluționară "Ah, ça ira" într-un spectacol impresionant de sunet și efecte speciale, însoțit de flăcări și imagini simbolice, inclusiv figuri ale reginei Marie-Antoinette ținându-și capetele însângerate. Alături de ei, soprana Marina Viotti a adus o notă dramatică interpretării.

La scurt timp după această apariție, popularitatea piesei cântate de Gojira a cunoscut o creștere semnificativă pe Spotify, ascultările în Franța urcând cu 106%, iar la nivel global cu 80%. Piesa a fost lansată online la sfârșitul lunii august, consolidând și mai mult reputația trupei în rândul fanilor de progressive metal.

Înființată în Bayonne în 1996, trupa Gojira este compusă din Joe Duplantier la voce, Mario Duplantier la tobe, Christian Andreu la chitară și Jean-Michel Labadie la bas, fiind cunoscută pentru stilul său inovator și puternic în scena muzicală internațională.