Trump anunță haosul! Măsura care va afecta mii de turiști: „Va fi emisă o ordonanță”

Trump anunță haosul! Măsura care va afecta mii de turiști: „Va fi emisă o ordonanță”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, miercuri, că vor fi suspendate zborurile avioanelor Boeing 737 Max, după ce prăbușirea unui avion etiopian a produs moartea a 157 de persoane.

Donald Trump a anunțat că în acest sens va fi emisă o ordonanță executivă, potrivit CNN.

„Va fi emisă o ordonanţă executivă prin care vor fi suspendate zborurile avioanelor 737 Max 8 şi 737 Max 9” a declarat Donald Trump.

Aproximativ 30 de avioane Boeing 737 Max zburau prin spațiul aerian american, în momentul în care președintele american a făcut anunțul.

Trump a mai menționat că  Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA şi compania Boeing au ajuns la un acord privind această măsură.

Avionul companiei aeriene Ethiopian Airlines cu destinația Nairobi, Kenya, s-a prăbușit, duminică dimineața.

Pasageri de treizeci şi trei de naţionalităţi diferite se aflau la bordul zborului ET 302 între Addis Ababa şi capitala Kenyei, care s-a prăbuşit duminică dimineaţa lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de capitala etiopiană.