Trump se va întâlni cu Zelenski la summitul NATO din Turcia

Trump se va întâlni cu Zelenski la summitul NATO din TurciaTrump-Zelenski. Sursa foto: Facebook/The White House

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în această săptămână, la Ankara, cu ocazia summitului NATO, pentru a relansa eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat duminică un oficial american de rang înalt, potrivit AFP.

Trump ajunge marți la Summit

Donald Trump urmează să sosească la summit marţi. Prima sa întâlnire va fi cu gazda summitului, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. De asemenea, el va avea discuţii cu preşedintele sirian Ahmed al Charaa şi va susţine o conferinţă de presă, potrivit Casei Albe.

Un oficial american de rang înalt, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a precizat că Trump se va întâlni miercuri cu Zelenski pentru a discuta „modul în care putem pune capăt războiului”.

„Frontul este în mod evident blocat de câteva luni şi niciuna dintre părţi nu înregistrează progrese semnificative”, a declarat oficialul. „Preşedintele consideră că este urgent să încercăm să punem capăt acestei situaţii.”

Trump va face, de asemenea, presiuni asupra aliaţilor NATO pentru a-şi majora cheltuielile de apărare.

NATO

NATO. Sursă foto: AI

Ce vrea Zelenski de la Trump

Atât Vladimir Putin, cât şi Volodimir Zelenski au avut sâmbătă discuţii telefonice separate cu Donald Trump, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele sirian Ahmed al Charaa, primit la Casa Albă în noiembrie, acesta a negat în iunie intenţia de a interveni militar în Liban împotriva grupării şiite Hezbollah, pro-iraniană. „Căutăm căi de colaborare economică între Liban şi Siria, nu căi militare”, a afirmat el.

Protocolul de acord semnat pe 17 iunie între Statele Unite şi Iran a permis intrarea în vigoare a unui armistiţiu fragil în Liban începând cu 21 iunie, înainte de semnarea, pe 26 iunie, a unui acord-cadru între Liban şi Israel în vederea unei „păcei durabile”.

Întâlnirea Trump-Zelenski de la Ankara este considerată crucială pentru relansarea negocierilor de pace, într-un moment în care conflictul din Ucraina pare blocat, iar presiunile internaţionale pentru o soluţie diplomatică se intensifică.