ÎNTÂLNIREA care poate decide SOARTA lumii. TRUMP și PUTIN vor avea o dicuție DECISIVĂ
- Gabriel Valentin
- 12 octombrie 2018, 13:13
Vladimir Putin s-ar putea întâlni cu omologul său american Donald Trump la 11 noiembrie la Paris, cu ocazia ceremoniilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial. Cei doi lideri sunt invitaţi la aceste festivităţi, potrivit unui responsabil al Ministerul de Externe rus.
Rusia este deschisă dialogului şi este pregătită să ia în considerare orice loc şi dată pentru un nou summit între cei doi lideri, dacă bineînţeles şi Washingtonul este dispus, potrivit oficialului de la Moscova.
Donald Trump a anunţat în august că va participa la ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la armistiţiul de la Paris, după ce renunţase la organizarea propriei sale parade militare la Washington.
Trump şi Putin au avut un prim summit la Helsinki la 16 iulie pe fondul tensiunilor dintre SUA şi Rusia în diferite probleme.
A doua zi după întâlnirea cu Putin, Donald Trump s-a abţinut să condamne Moscova pentru ingerinţă în campania prezidenţială americană, suscitând critici la Washington pentru tonul conciliant adoptat la discuţiile cu preşedintele rus.
Atitudinea lui Trump în problema amestecului rus în campania din 2016, atestată în unanimitate de anchetatorii FBI şi de agenţiile de informaţii americane, a provocat stupefacţie.
Donald Trump trebuie să realizeze că 'Rusia nu este aliatul nostru', a declarat atunci liderul republicanilor din Congresul american, Paul Ryan, citat de pagina web a postului de televiziune israelian i24News.
Moscova a anunţat o întrevedere între secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, şi consilierul preşedintelui american pentru securitatea naţională John Bolton cu ocazia vizitei acestuia din urmă la Moscova, potrivit RIA Novosti, care citează o sursă bine informată. 'O astfel de întâlnire este programată în timpul vizitei lui Bolton la Moscova în 22-23 octombrie', a declarat interlocutorul agenţiei ruse de presă, potrivit Agerpres.