Trump pune tunurile pe pastorii evanghelişti. "Vor fi violenţe din cauza lor"
- Emil Simionescu
- 29 august 2018, 20:37
Democraţii vor recurge "repede şi în mod violent" la schimbări dacă republicanii vor pierde controlul Congresului în urma alegerilor din noiembrie din cauza pastorilor evanghelişti. Sunt cuvintele preşedintelui american Donald Trump, citate de New York Times, ce au fost rostite răspicat la o întrunire de luni seara ce a avut loc la Casa Albă.
O întâlnire la Casa Albă, luni seara, i-a dat prilejul lui Trump să îi ia de piept pe evanghelişti. Cel mai puternic om din lume a avertizat că programul său conservator este în pericol dacă partidul din rândurile căruia vine va pierde scrutinul de la mijlocul mandatului prezidenţial din cauza evangheliştilor. Faptul a fost furnizat printr-o înregistrare cotidianului american New York Times de către o persoană care a asistat la convorbiri. Democraţii "vor anula tot ceea ce am făcut noi şi o vor face în mod violent", a ţinut preşedintele Trump să tragă un semnal de alrmă, făcând referire directă la unele grupuri mici de extremă stângă. Preşedintele american a mai punctate că "veţi observa că unele dintre aceste grupuri sunt formate din oameni violenţi”.
Preşedintele a avut un dublu discurs. NYT a relatat că jurnaliştii au fost autorizaţi, luni seara, să participe la propuneri în faţa pastorilor şi că el a vorbit despre avort, libertate religioasă, dar şi despre şomajul din rândul tinerilor americani.
Nu mult după ce jurnaliştii au parasite sala, Trump a schimbat registrul, evocând mijloace prin care evangheliştii îi pot ajuta pe republicani să câştige alegerile din Noiembrie, de la jumătatea mandatului, a informat aceeaşi sursă. "Vă cer să vă mobilizaţi şi să vă asiguraţi că toţi oamenii voştri vor vota", le-a spus Trump, "pentru că, dacă ei nu ne vor vota, vom avea doi ani grei (până la prezidenţialele din 2020, n.r.) şi vom avea de traversat o perioadă foarte dură şi aţi putea pierde tot ceea ce aveţi".
Dezvăluirile cotidianului American au rămas deocamdată fără replică din partea administraţiei americane, Casa Albă prefrând să nu reacţioneze.