Summitul NATO de la Bruxelles a fost o nouă ocazie pentru Donald Trump de a ocupa prim planul mass mediei mondiale.

Și a făcut-o fără pic de responsabilitate și fără nici o gândire privind costurile strategice pe care gesturile sale le provoacă în perspectiva summit-ului cu Vladimir Putin. Dorința sa de prim plan, de showman avid după vizibilitate l-au făcut să treacă peste toate regulile diplomației și ale Alianței și, frizând bădărănia, s-a cocoțat în titlurile agențiilor de știri și televiziunilor globale ca obiectiv în sine, chiar cu prețul de a arunca NATO în aer.

 

Mai întâi Donald Trump a lansat o declarație contondentă de la urcarea în avion: inechitatea contribuțiilor la apărarea și securitatea Europei, discrepanțele și pierderile în comerțul bilateral și lipsa unei competiții corecte transatlantice pe seama greutății SUA în investițiile în Apărare. Altfel, nu sunt noutăți, discuția despre echilibrul asumării responsabilităților și plăților e vechi, încă de la summit-ul NATO de la Newport Țara Galilor, 2014. Dar maniera contondentă de exprimare e șocantă pentru lumea de astăzi, ca și populismul sforăitor care animă aceste poziții.

 

NATO discută și tema unei împărțiri echitabile a sarcinilor și costurilor cu ocazia actualului summit. Declarația finală și documentele negociate sunt unele foarte bune, cu relevanță pentru trecerea într-o nouă etapă de adaptare a Alianței la amenințările externe, cu precădere cele venite din partea Rusiei. Dezbaterea pe Marea Neagră – un compromis pentru a ajusta situația Georgiei și a Ucrainei, în contextul veto-ului Ungariei față de orice pas pentru Kiev, atât timp nu rezolvă legea educației, o răutate gratuită și eroare strategică – e fără precedent și de primă importanță pentru România.

 

La nivel militar, marile teme ce vizează direct țara noastră nu au fost tranșate încă, și nu cred că vom avea răspunsuri în summit, dar transformarea Brigăzii multinaționale NATO de la Craiova din una pentru exerciții comune într-una pentru toate tipurile de operații este iminentă, așa cum deciziile pentru comandamentele noii structuri flexibile a Alianței sunt în curs și România are propria sa aspirație și nivel de ambiție în materie.

 

De pe altă parte, Donald Trump a mai făcut o nefăcută, tot rezultat al pornirilor sale histrionice, de vedetism și căutarea cu orice preț a unor pretinse victorii de vizibilitate excesivă cu lucruri contraproductive. Astfel, până să așteaptă întâlnirea în spatele ușilor închise, până să marcheze temele principale alături de ceilalți aliați în Consiliul Nord-Atlantic, formatul Afghanistan sau dezbaterea pe Marea Neagră, Președintele SUA a folosit întâlnirea cu Secretarul General al NATO pentru a marca al doilea atac devastator, de această dată ținta fiind Germania și legătura sa dependentă de gazul rusesc prin Nord Stream 2.

 

Din nou, critica e binevenită și e veche. A fost făcută în fiecare etapă de către statele din Flancul Estic al NATO, inclusiv România. A fost făcută, deja, și de SUA. Dar să o faci în maniera aceasta, acuzându-ți aliatul german că e vândut la ruși și dependent de Rusia lui Putin (cu care există suspiciuni anchetate de un procuror special că tu însuți ai fi avut și ai înțelegeri și relații vinovate) pare mai degrabă o dispută destinată pieței interne, a votantului din SUA, decât relațiilor din cadrul Alianței. Impolitețea frizează, din bou, bădărănismul diplomatic. Iar acest libertinaj politic și mediatic al lui Donald Trump nu are cum să facă bine NATO.

 

Speculațiile au început să curgă: SUA se retrage din NATO, SUA aruncă Germania în afara Alianței, ruptură transatlantică, construcția noilor axe anglo-americană versus axa germanofilă-Mittel Europa. Ei bine, norocul e că politicienii europeni responsabili l-au învățat pe Trump, e deranjant și creează disensiuni, chiar vulnerabilități în relațiile transatlantice valorificabile de către Rusia lui Vladimir Putin, dar lucrurile sunt departe de incendiul anarhiei finale sau de distrugerea deplină a organizațiilor internaționale ale Occidentului.

 

Doamna Angela Merkel, dar și alți lideri europeni și membri NATO, au lansat deja oferte de negociere și în privința taxelor vamale pentru autoturisme – reducerea celor europene pentru mașini americane și găsirea unui echilibru convenabil cu SUA - temă care altfel nu face parte din agenda NATO. Apoi răspunsul cumpănit la atacul lui Trump blochează spirala escaladării și descalifică vociferările publice, în timp ce Germania însăși a devansat termenul pentru atingerea țintelor de investiții – 2% din PIB pentru apărare și peste 20% echipament nou – de la 2024 la 2022, teme unde România joacă un rol de prim plan, fiind performeră din 2017. Această reacție echilibrată face diferența și anunță amânarea anunțatei Apocalipse a NATO.

 

Pe de altă parte, nu putem trece peste declarația explicită a NATO care cere retragerea trupelor ruse din Georgia, Ucraina și Republica Moldova, state partenere ale Alianței. Și acest lucru în absența – greu pardonabilă și o alegere foarte proastă – a oricărui reprezentant al Republicii Moldova la summit, pe motiv că nu există format care să o poată conține, ca și cum Chișinăul nu ar face parte din Regiunea Extinsă a Mării Negre, inclusă acolo cu greu de către România.

 

În concluzie, un summit agitat, dar de continuitate, în care se relevă din nou personalitatea vulcanică și greu de îndiguit a Președintelui Donald Trump, dar și continuitatea angajamentului american pentru securitatea și Apărarea Europei și interesele strategice constante în regiunea noastră, în flancul Estic al Alianței