La o zi după Trump şi Macron anunţă că-şi ANULEAZĂ participarea la Forumul Economic Mondial de la Davos
- Antonia Hendrik
- 12 ianuarie 2019, 12:08
Macron şi-a anulat participarea la eveniment la o zi după ce Trump a anunțat că nu va fi prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos. Aşadar, doi mari lideri de state nu vor fi prezenţi în Elveţia la sfârşitul acestei luni unde adună în fiecare an pe liderii politici şi economici din întreaga lume.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat ieri că nu va participa la Forumul Economic Mondial de la Davos la sfârșitul acestei luni, motivând că are un program aglomerat care include dezbaterile aflate în desfășurare cu Vestele Galbene. Macron va organiza, de asemenea, cea de-a doua ediție a propriului forum cu lideri de afaceri la Versailles pe 21 ianuarie.
Biroul de presă de la Elysee a declarat că Macron va organiza cea de-a doua ediție a propriului forum numit "Alege Franța"
Aşa cum se ştie deja, președintele american Trump a declarat joi că nu va participa la evenimentul din Elveția din cauza închiderii parțiale a guvernului și a cererii sale de a finanța un zid de la granița sudică cu Mexic, aflat deocamdată în impas, notează Reuters.