Cancelarul federal german Angela Merkel a refuzat invitaţia preşedintelui american Donald Trump de a participa în persoană la un preconizat summit al G7 în SUA, a informat vineri Politico, preluată de Reuters.

„Cancelarul federal îi mulţumeşte preşedintelui Trump pentru invitaţia sa la summitul G7 de la sfârşitul lui iunie, la Washington. La ora actuală, luând în considerare întreaga situaţie pandemică, Angela Merkel nu poate accepta o participare personală, o deplasare la Washington”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului federal german Steffen Seibert, potrivit Agerpres.

„Cancelarul federal va continua, desigur, să monitorizeze evoluţia pandemiei”, a mai spus Seibert.

Angela Merkel, de formaţie om de ştiinţă, este prima dintre liderii G7 (Japonia, Canada, Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia) care a refuzat această invitaţie.

Preşedintele Trump a anulat în luna martie întâlnirea liderilor G7, programată să se desfăşoare pe 10 iunie în Statele Unite, în contextul în care pandemia noului coronavirus a determinat restricţionarea călătoriilor internaţionale.

În cursul acestei săptămâni, preşedintele Trump a declarat că doreşte ca summitul G7 să fie organizat la sfârşitul lunii iunie, în pofida riscurilor reprezentate de noul coronavirus.

După ce epidemia COVID-19 a cuprins SUA, Casa Albă anunţase iniţial că G7 se va desfăşura în format online. Însă preşedintele Trump şi-a schimbat ulterior abordarea, încurajând puternic redeschiderea economiei americane şi pare acum hotărât să organizeze reuniunea la nivel înalt a G7 „în persoană”.

Trump consideră că „nu ar exista un exemplu mai bun de redeschidere” a economiei decât organizarea unui summit G7 în SUA.

Palmă incredibilă pentru OMS. Trump a retras SUA din organizație!

Preşedintele Donald Trump a anunțat, vineri, că Statele Unite încetează relațiile cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Decizia a fost luată după ce președintele American a acuzat OMS că este prea indulgentă cu Beijingul în legătură cu pandemia de coronavirus.

„Deoarece nu au reuşit să facă reformele necesare şi cerute, vom pune capăt astăzi relaţiei noastre cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona aceste fonduri către alte nevoi de sănătate publică urgente şi mondiale care merită aceasta”, a declarat Donald Trump presei.

Trump a acuzat în repetate rânduri OMS că este subordonată Chinei și că din această cauză nu a fost suficient de fermă în pandemie.

„Lumea are nevoie de răspunsuri de la China în privința coronavirusului. Trebuie să avem transparență”, a spus șeful Casei Albe.

Trump a suspendat contribuția SUA la OMS luna trecută, acuzând că promovează „dezinformarea” Chinei despre pandemia de coronavirus, chiar dacă oficialii OMS au respins acuzația și China a susținut că a fost transparentă și deschisă.

Amintim că SUA erau principalul finanțator al OMS. SUA au fost statul care a deținut principala contribuție la OMS, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari pe an. În comparație, China, pe care Trump o acuză că e protejata OMS în pandemia de COVID-19, finanțează Organizația cu 50 de milioane de dolari pe an.

De asemenea, Trump a sugerat că ar putea fi impuse sancțiuni unor oficiali guvernamentali din Hong Kong, denunțând o preluare brutală a puterii de către Beijing.

Un alt anunț pe care Donald Trump l-a anunţat vineri este că Statele Unite ale Americii suspendă intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor chinezi care prezintă un ‘„risc” potenţial pentru securitate.

„Astăzi suspendăm intrarea cetăţenilor chinezi pe care i-am identificat ca fiind un potenţial risc pentru securitate”, a declarat Trump, potrivit Agerpres.