Trump refuză să vorbească despre atacul de la Capitoliu şi îl laudă pe Putin
- Julieta Savitchi
- 18 septembrie 2023, 09:33
Fostul preşedinte american Donald Trump a refuzat în repetate rânduri să răspundă la întrebările NBC dacă a urmărit la televizor desfăşurarea revoltei de la Capitoliu. A promis să o facă mai târziu.
Trump, potenţialul candidat al republicanilor pentru alegerile prezidenţiale din 2024, a refuzat să spună pentru "Meet the Press" de la NBC cum şi-a petrecut ziua de 6 ianuarie 2021, când a avut revolta de la Capitoliu. Trump nu a vrut să răspună nici dacă a dat telefoane în timp ce susţinătorii săi luau cu asalt sediul democraţiei americane.
Nu am de gând să vă spun. Le voi spune oamenilor mai târziu, la momentul potrivit, i-a spus Trump moderatoarei Kristen Welker.
Foştii consilieri ai lui Trump au declarat că acesta s-a sechestrat în camera din afara Biroului Oval pentru a se uita, uneori chiar derulând şi revăzând unele părţi.
În interviul înregistrat joi la clubul de golf al lui Trump din New Jersey, fostul preşedinte a refuzat să spună pe cine a sunat în timp ce se desfăşurau violenţele. "De ce v-aş spune asta?", a spus el.
Ca răspuns la faptul că Welker l-a presat în legătură cu tăcerea sa publică în timpul violenţelor, Trump a spus că a făcut "declaraţii frumoase" în ziua atacului.
Trump promite graţieri pentru participanţii la revoltă
Trump a declarat că ar putea lua în considerare graţierea unora dintre revoltaţii acuzaţi pentru acţiunile lor din acea zi.
Peste 1.000 de persoane au fost acuzate de infracţiuni federale legate de revolta din 6 ianuarie şi peste 600 au pledat vinovate sau au fost condamnate. "Mă voi uita la ei şi cu siguranţă aş putea, dacă voi crede că este potrivit" să îi graţiez, a declarat fostul preşedinte.
Trump a mai spus că va lua în considerare graţierea fostului lider al Proud Boys, Enrique Tarrio. Acesta a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. A fost învinuit pentru că a orchestrat un complot eşuat pentru a-l menţine pe Trump la putere. Trump a spus că Tarrio a fost tratat "oribil", potrivit transcrierii integrale a interviului acordat NBC, care include părţi care nu au fost difuzate.
Fostul preşedinte nu se teme de închisoare
Trump se confruntă cu 91 de acuzaţii penale în patru dosare în instanţe federale şi de stat legate de eforturile sale de a anula rezultatele alegerilor din 2020, de manipularea necorespunzătoare a documentelor clasificate şi de acuzaţii legate de presupusele sume de bani plătite pentru a acoperi relaţii extraconjugale. El a negat că ar fi comis vreo ilegalitate.
Trump a fost întrebat dacă se teme că va merge la închisoare. "Nu, nu prea mă tem. Nici măcar nu mă gândesc la asta. Sunt construit puţin diferit, cred", a spus el.
În timp ce făcea presiuni pentru a anula alegerile, Trump s-a bazat pe o bandă de aliaţi externi care au întreprins ceea ce procurorii federali au numit o "schemă criminală". A fost implementată pentru a anula în mod fraudulos rezultatele din 2020. În loc să se bazeze pe sfatul avocaţilor de la Casa Albă. Aceştia l-au îndemnat să accepte înfrângerea în faţa lui Biden.
Trump a fost întrebat în interviu de ce nu i-a ascultat pe acei avocaţi. "Nu i-am respectat", a spus Trump. În multe cazuri, nu i-am respectat. Dar pe alţii i-am respectat. I-am respectat pe mulţi alţii care au spus că alegerile au fost fraudate.
Fostul preşedinte, încântat de Putin
Trump a spus că îşi ascultă atât instinctele. Dar şi pe " diverşi oameni" pentru a-şi ghida acţiunile în jurul rezultatelor alegerilor.
Trump a mai spus că a fost încântat să audă recentele remarci ale preşedintelui rus Vladimir Puțin. Acesta l-a lăudat pe Trump pentru că a sugerat că, dacă ar fi ales din nou la Casa Albă, ar negocia încetarea războiului Rusiei din Ucraina. Putin a declarat marţi că declaraţiile lui Trump au fost "bune" şi au adus "fericire".
"Ei bine, îmi place că a spus asta. Pentru că asta înseamnă că ceea ce spun eu este corect", a declarat Trump la NBC.
Trump a spus că a avut o relaţie bună cu Puțin. Acest lucru l-a mai spus de mai multe ori înainte. El a infirmat a negat că orice acord pe care l-ar căuta în Ucraina. Ar fi o victorie pentru Rusia şi i-ar permite acesteia să păstreze teritoriile pe care le-a confiscat. "Este un lucru care ar fi putut fi negociat", a spus Trump. El a continuat şi a spus:
Ar fi putut încheia o înţelegere în care să existe mai puţin teritoriu în acest moment decât cel pe care Rusia l-a luat deja, ca să fiu sincer".