Trudeau încearcă să iasă ONORABIL din CIOCNIREA cu Trump

Trudeau încearcă să iasă ONORABIL din CIOCNIREA cu Trump

Negocierile comerciale dintre Statele Unite și Canada intră miercuri în miezul problemei la Washington, în tentativa de a salva acordul NAFTA.

Acordul de liber-schimb între cele trei țări nord-americane – Canada, Statele Unite și Mexic – este în pericol, după ce luni, ultimele două au anunțat că au ajuns la o înțelegere bilaterală.

Ministra canadiană de Externe, Chrystia Freeland, șefa echipei de negociatori a guvernului Justin Trudeau, a ajuns marți seara în capitala americană unde a avut o scurtă întâlnire cu reprezentantul american pentru Comerț, Robert Lightizer, informează AFP.

„Am hotărât să avem discuții mai detaliate privind problemele specifice” miercuri, a declarat canadiana ziariștilor, la sfârșitul întâlnirii.

Arătând destul de mult optimism, Freeland a subliniat că acordul încheiat de către Statele Unite și Mexic, anunțat luni de Donald Trump, „pregătește terenul” pentru un nou tratat comercial nord-american.

Dimpotrivă, majoritatea observatorilor au remarcat că înțelegerea de luni pune o mare presiune pe Canada, care este obligată să accepte condițiile care i se impun dacă nu dorește să rămână izolată.

La începutul mandatului său, Donald Trump a calificat vechiul acord NAFTA ca „deastruos”.

Noua versiune a acordului, propusă de Washington, cuprinde noi dispoziții privind comerțul cu automobile, cu un procent mai mare pentru componentele produse local, măsuri de protecție mai stricte pentru muncitori și posibilitatea ca acordul să fie revizuit o dată la șase ani.

Ministra canadiană a salutat„ compromisurile destul de dificile” făcute de Mexic și a adăugat: „Sperăm în tot ce este mai bun, dar suntem pregătiți pentru orice scenariu”.

Există într-adevăr în relațiile canadiano-americane multe puncte de fricțiune, în special privind produsele lactate. Canada impune pentru importurile de produse lactate taxe de până la 300%.

Marți, premierul canadian Trudeau a afirmat: „Vom lucra cu bună-credință, în mod constructiv (...), dar nu vom semna decât un acord bun pentru Canada”.

Trudeau este totuși presat de calendarul politic, dat fiind că alegerile federale sunt programate peste un an de zile, iar premierul nu își permite nici să capituleze în fața lui Trump, nici să ajungă la scrutin izolat de restul continentului.

Trump a amenințat marți Canada că ar putea taxa importurile de mașini cu 20%:

„Vom avea fie taxe pe mașini, fie un acord negociat. Și, sincer, să instituim taxe pe mașini este calea cea mai ușoară pentru noi, dar poate că cealaltă variantă ar fi mai bună pentru Canada.”

Exporturile de vehicule canadiene în Statele Unite au o valoare de 56 de miliarde de dolari SUA, adică 20% din exporturile totale ale Canadei în Statele Unite.