Trucul morţii. Un magician s-a înecat în mijlocul unui număr de iluzionism
- Ovidiu Costea
- 17 iunie 2019, 14:30
Un magician indian a intrat în apa unui râu strâns în lanţuri şi legat cu lacăte. A dispărut, iar acum este considerat mort!
Un spectacol organizat cu scopul declarat de a retrezi interesul oamenilor pentru magie s-a sfârşit tragic pentru un iluzionist indian. Chanchal Lahiri a vrut să recreeze celebrul truc al lui Harry Houdini şi, în faţa a sute de spectatori, a cerut să fie scufundat în apă înfăşurat în lanţuri securizate cu lacăte, dar nu a mai apărut la suprafaţă. Căutat cu disperare de autorităţile care au apelat şi la echipele de scafandrii, magicianul indian este acum bănuit acum a fi decedat.
Pasiunea poate ucide uneori, iar sutele de fani ai magiei care s-au strans ieri în zona Bengalului de Vest în India au putut vedea cu ochii lor asta. După ce în urmă cu 20 de ani a reuşit să scape dintr-o cutie de sticlă scufundată în râul Hooghly, Chanchal Lahiri, un magician indian, a vrut să creeze un alt moment antologic. “De ce îmi risc viaţa făcând asta? Vreau ca dragostea oamenilor pentru magie să reînvie. Dacă îmi iese, lumea o zică că e magie, dacă fac o greşeală, devine tragedie”, a spus Lahiri zâmbind înaintea numărului.
Înfăşurat cu lanţ şi legat cu şase lacăte, acesta a fost scufundat în apa râului de pe bordul unui vas, dar nu a mai reuşit să apară la suprafaţă. După ore în şiri de căutări, autorităţile sunt pesimiste, dar în lipsa cadavrului el este încă oficial dispărut.