Trenuri întârziate din cauza unui protest spontan al ceferiștilor

Trenuri întârziate din cauza unui protest spontan al ceferiștilor

Cinci trenuri de călători, între care şi trenurile internaţionale Sofia - Moscova şi retur, vor înregistra întârzieri în urma unui protest spontan declanşat de angajaţii staţiei CF Dorneşti, informează un comunicat al CFR SA.

Salariaţii staţiei CFR Dorneşti au întrerupt lucrul astăzi, între orele 10.00-17.30, din cauza neachitării salariilor. Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA a informat sindicatele feroviare, la sfârşitul săptămânii trecute, că transferurile bancare pentru plata salariilor se vor face la începutul acestei săptămâni.

Conducerea CFR SA susţine că protestul spontan al salariaţilor staţiei CF Dorneşti din judeţul Suceava nu este justificat, cu atât mai mult cu cât astfel de manifestări produc efecte negative care se repercutează tot asupra feroviarilor.

Astfel, din cauza protestului salariaţilor staţiei CF Dorneşti este afectată circulaţia a cinci trenuri de călători, care au înregistrat întârzieri între 30 şi 360 de minute, ceea ce înseamnă noi probleme financiare pentru companie, susţine administraţia CFR.

În acest moment, reprezentanţii administraţiei şi partenerii sociali, desemnaţi de salariaţi pentru negocierea şi încheierea nolului Contract Colectiv de Muncă (CCM), poartă discuţii la nivel central referitoare la CCM 2012/2013, se arată în comunicatul CFR.

Ne puteți urmări și pe Google News