Trei medici au fost trimişi în judecată pentru că au luat mită de la peste 300 de pacienţi. Procurorii cer confiscarea a un milion de euro!
- Ionel Stoica
- 26 mai 2014, 11:39
Trei medici din Caraş-Severin, printre care se află şi Sebastian Telbis, şeful Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, au fost trimişi în judecată pentru că au luat mită de la peste 300 de pacienţi, cărora le-au eliberat ilegal decizii de pensionare pentru grad de invaliditate.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Sebastian Telbis este acuzat de săvârşirea a 291 infracţiuni de luare de mită; Ioan Dorel Ungur de 8 infracţiuni de luare de mită, iar Octavian Ioan Cenda de 4 infracţiuni de luare de mită.
- De remarcat faptul că procurorii solicită instanţei confiscarea extinsă de la Sebastian Telbis a unor sume de bani şi imobile în valoare de aproximativ 1 milion de euro.
Anchetatorii susţin că Sebastian Telbis (medic expert al asigurărilor sociale, angajat al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin), Ioan Dorel Ungur (medic al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş Severin, zona Caransebeş) şi Octavian Cenda (medic expert al asigurărilor sociale, angajat al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş Severin, zona Oraviţa-Moldova Nouă-Bozovici) au primit sume de bani şi alte foloase materiale de la diverşi pacienţi, care s-au prezentat la cabinete pentru expertizarea capacităţii de muncă, în vederea obţinerii sau, după caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate şi a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare, activităţi specifice atribuţiilor de serviciu ale acestora.
- Parchetul mai arată că darea de bani sau alte bunuri medicilor de către unii pacienţi a fost urmarea temerii, alimentată de discuţiile purtate de pacienţi pe holurile instituţiei, că medicii pretind bani pentru eliberarea/prelungirea deciziilor de pensionare pentru caz de boală, în caz contrar pacientul fiind trimis pentru investigaţii medicale suplimentare, costisitoare, putându-se ajunge la pierderea dreptului la pensie.
Astfel, s-a creat o obişnuinţă în a da bani medicilor, deciziile fiind semnate înainte ca pacienţii să intre în cabinet, aceştia din urmă venind pregătiţi să-i remunereze pe medici.
- În ceea ce îl priveşte Sebastian Telbis, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul său, precum şi la cabinetele medicale unde îşi desfăşura activitatea, au fost identificate şi ridicate sume de bani în lei şi valută (107.915 euro, 480 lire sterline, 4.120 USD şi 52.644 lei), sume ce au fost indisponibilizate.
- Totodată, au fost identificate 2 carnete cec emise de o bancă din Austria, având solduri de 137.178 euro, respectiv 41.041 euro.
Având în vedere sumele mari de bani care au fost găsite şi ridicate de la Sebastian Telbis, precum şi numărul imobilelor, proprietatea sa şi a rudelor sale, pe care nu le poate justifica, precum şi faptul că nu a făcut dovada că ar fi realizat venituri şi din alte activităţi licite, în cauză s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile legii privind confiscarea extinsă şi asupra celorlalte sume de bani (aproximativ 300.000 euro) şi imobile indisponibilizate (bunurile imobile au fost evaluate conform preţului de piaţă, constatându-se că cele 8 apartamente şi case au o valoare de 490.000 euro, cele 8 terenuri o valoare de 165.000 euro, iar cele 4 garaje o valoare de 25.000 euro, deci o valoare totală de aproximativ 685.000 euro).
- S-a constatat, astfel, că valoarea bunurilor dobândite de către medic, într-o perioadă de 5 ani înainte de săvârşirea infracţiunilor, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de acesta în mod licit.
- Ca atare, procurorii au instituit măsura confiscării extinse asupra bunurilor mobile şi imobile ale medicului Sebastian Telbis în valoare totală de aproximativ 1.000.000 euro.
De asemenea, a mai fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului şi asupra sumelor de 1.490 euro şi 2.925 lei ridicate în urma efectuării percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa lui Ioan Ungur, precum şi a sumelor de 200 de euro şi 800 de lei ridicate cu prilejul percheziţiei efectuate la cabinetul medical al lui Octavian Cenda.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Arad.