Trebuie Statul să intervină în situația francului elvețian? Ponta speculează electoral
- Andreea Udrea, consultant politic
- 17 ianuarie 2015, 00:00
După ce a pierdut alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta se străduiește zilnic să ne arate că și-a înțeles lecția, că nu mai este la fel de arogant, că e atent la problemele românilor. Ieri, după isteria creată privind creșterea bruscă a francului elvețian în raport cu euro și leul, Victor Ponta nu a ratat oportunitatea de a încerca să puncteze electoral și i-a cerut ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, să discute cu oficialii BNR despre această situație și să găsească soluții.
Deși pot înțelege că este vorba despre o strategie de imagine care are drept public-țintă electoratul de stânga, PSD, cred că pe termen lung astfel de abordări populiste sunt nocive. Potrivit celor mai recente date, aproximativ 5% dintre români au credite în franci elvețieni. Se justifică o intervenție a statului pentru a ajuta 150.000 de români aflați în această situație? Nu. Pentru că peste vreo 2, 3 luni, poate și românii care au credite în euro sau într-o altă monedă vor solicita intervenția statului, nemulțumiți că le-au crescut ratele lunare. În această situație, deci, dacă Guvernul intervine în sprijinul celor care au contractat credite în franci elvețieni ne trezim în fața unui precedent periculos.
Nu în ultimul rând, cu riscul de a fi considerată cinică, redau o declarație a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, din septembrie 2014, pe această temă, cu care sunt total de acord: „Acolo e vorba de un contract încheiat între două părți în conștiență totală. Și cel care a dat creditul și cel care l-a luat, cred eu că au fost în stare de conștiență când au semnat”.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.