Transfăgărăşanul se deschide circulaţiei. Ce restricţii rămân în vigoare
- Teodora Cimpoi
- 17 iunie 2016, 15:20
Sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 07:00, se deschide circulaţia rutieră şi pe sectorul închis pe timp de iarnă pe DN 7C, Transfăgărăşan, km 104+000 (Piscu Negru) - km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), a anunţat Compania Naţională de Drumuri (CNADNR).
“În urmă cu două săptămâni, Comisia de analiză a Trasfăgărăşanului a început verificările în vederea dechiderii traficului rutier pe DN 7C. În acest an, condiţiile meteo ne-au ajutat să deschidem mai devreme drumul spre Bâlea Cascadă. Încă mai este zăpadă, dar drumul este curat, tocmai bun de parcurs”, a declarat Cătălin Homor, director general al CNADNR.
Potrivit acestuia, compania a decis încă de anul trecut realizarea unui Studiu de fezabilitate, ce are ca temă menţinerea circulaţiei pe toată durata anului.
“Din păcate, procedura a fost anulată. În prezent, lucrăm la documentaţia necesară reluării acestei proceduri de licitaţie. În aceste condiţii, după modernizare, Transfăgărăşanul va deveni practicabil în orice anotimp, în condiţii de siguranţă şi confort”, a adăugat Homor.
CNADNR precizează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre şi viituri sunt între km 56+700-km 116+000 şi km 117+100-km 132+800.
Cele mai periculoase zone sunt următoarele: - km 59+800-km 60+500; - km 117+100-km 118+200 - km 61+100-km 62+450; - km 119+200-km 119+500; - km 87+000-km 95+000; - km 124+900-km 126+000; - km 110+200-km 110+600; - km 128+500-km 129+000; - km 115+300-km 116+000; - km 132+700-km 132+800.
Aceste sectoare sunt semnalizate corespunzător. Pe aceste sectoare de drum nu se recomandă staţionarea. Pe sectorul cuprins între km 104+000 şi km 130+800 este interzisă circulaţia pe timpul nopţii în intervalul orar 21:00 şi 07:00.