Din această toamnă, arădenii care folosesc mijloacele de transport în comun se vor putea deplasa cu tramvaie aduse din Innsbruck, Austria.
Primele trei tramvaie au fost aduse ieri, restul de şapte urmând a ajunge la Arad până la sfârşitul acestui an. „Sunt fabricate în anii ’70, dar starea tehnică este foarte bună şi corespund din punctul de vedere al normelor noastre de transport. Un tramvai a costat, cu tot cu transport, în jur de 26.000 de euro, în condiţiile în care unul nou costă peste 2 milioane de euro”, susţine Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad. Autorităţile locale speră ca tramvaiele produse la Timişoara în anii 1970 să fie retrase de pe străzile din Arad până cel târziu anul viitor.
Recomandările noastre