Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma

Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urmaInflație Sursa foto: Arhiva EVZ

Traiul românilor devine tot mai dificil. Pe lângă valul de scumpiri din ultimul an, în următoarea perioadă ar urma altele noi. Conform specialiștilor, taxa pe carbon va afecta bugetul românilor. Aceasta a fost asumată la nivelul Uniunii Europene în contextul crizei climatice.

Scumpiri legate de taxa de carbon

La nivelul Uniunii Europene, rata anuală a inflaţiei  a rămas stabilă. În luna aprilie, aceasta era de 2,6%. În schimb, România este pentru a patra lună fruntașă cu cea mai mare inflație, arată datele Eurostat.

Taxa pe carbon

Sursa foto: Dreamstime.com

Conform statisticilor, la finalul lunii trecute, Lituania, Danemarca și Finlanda aveau cele mai scăzute rate anuale ale inflației. La polul opus se află România, Belgia și Croația.

Consecințele plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

În topul valului de scumpiri din țara noastră se află detergenții și produsele de curățenie. Astfel, majorarea medie a acestor produse a ajuns la 26% în ultimul an. Conform specialiștilor, după plafonarea adaosului la alimentele de bază, comercianții au scumpit alte produse.

„Într-o economie de piață în care profitul e mecanismul economic de bază, marja de profit se menține trecând de la un produs la altul, de la o categorie la alta. Deci creșterea la detergenți e consecința directă a plafonării adaosului la anumite alimente. Problema e că această creștere la detergenți a fost prezentată într-o manieră destul de superficială. Noi nu trăim numai mâncând! Românul, fiind și cetățean UE, trebuie să aibă anumite condiții de viață. Ele sunt date și de aceste servicii de igienă, curățenie, de întreținere a mediului, a locuinței. Deci o creștere la detergenți și produse de cosmetică nu e un lucru de negat, e un lucru foarte complicat și trebuie luate măsuri”, a declarat Mircea Coșea pentru B1TV.

supermarketuri, scumpiri

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Taxa de carbon va afecta buzunarele românilor. Ce scumpiri urmează

În ultima perioadă, medicamentele s-au scumpit cu  24%. În același timp, prețurile produselor de igienă, cosmetice și medicale au crescut cu  18%. Tăvălugul majorărilor nu s-ar opri în acest punct, spun experții. Taxa de carbon ar urma să fie una dintre principalele amenințări pentru buzunarele românilor.

De altfel, FMI a „introducerea unei taxe pe carbon în sectoarele transporturilor și construcțiilor sau accize suplimentare la combustibilii fosili″. Concret, aceasta va fi calculată în funcție de dimensiunea imobilelor, tarifele urmând să fie majorate cu până la 26%.

Ne puteți urmări și pe Google News