Traian Băsescu, lăudat de marele său dușman. Declarație surprinzătoare: „A tras pentru țara asta!”

Traian Băsescu, lăudat de marele său dușman. Declarație surprinzătoare: „A tras pentru țara asta!”Sursa Foto: Arhiva EVZ

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD și fost președinte al Camerei Deputaților, admite că Traian Băsescu i-a făcut mult rău, dar spune și că fostul președinte al României râmâne totuși un patriot, asta pentru că a susținut unirea României cu Republica Moldova, în ciuda presiunilor celor din SRI și SIE de a nu fi realizat acest deziderat politic.

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, a vorbit despre Traian Băsescu, care, deși a fost cel care i-a decis  condamnarea la închisoare, rămâne totuși un mare patriot, deși este, în egală măsură, un turnător, după cum afirmă Dragnea.

Liviu Dragnea, cuvinte de laudă pentru Traian Băsescu

Traian Băsescu este un om care mi-a făcut foarte mult rău. Condamnarea la referendum a fost comandată de el și susținută până la capăt, dar nervii nu pot să-mi întunece rațiunea. Băsescu a fost un patriot. Pot să mă înjure mulți, așa turnător cum a fost. La mintea lui, așa cum a văzut el, a avut o viziune greșită. El a tras pentru țara asta. Toate metodele lui au fost greșite, dar intenția a fost bună. Nu a fost nici cu unii, nici cu alții.

V-o spune unul căruia Băsescu i-a distrus viața. Îmi pare rău ce i se întâmplă familiei lui, e inadmisibil. Se procedează mai rău ca la mafioți. Nu, nu pot spune despre cineva ceea ce știu că nu-i adevărat și știu sigur că este în cealaltă parte!“,a spus Dragnea.

Traian Băsescu și unirea cu Republica Moldova

Liviu Dragnea a vorbit și despre dorința lui Traian Băsescu de a fi înfăptuită unirea României cu Republica Moldova, nerealizată din pricina serviciilor de informații ale țării noastre, controlate din umbră de SUA și Germania, după cum spune fostul lider PSD.

„Cu Republica Moldova și-a dorit foarte mult unirea. A făcut niște greșeli de copil. El a avut încredere în SIE și în SRI care, de fapt, au lucrat să nu se întâmple unirea, fiind la comenzile Germaniei și Americii, care nu vor să se întâmple unirea. El în continuare spera că se va întâmpla. Nu știu până când (n.a. a sperat), dacă și-a dat vreodată seama“, a spus Dragnea.

Despre protestele din 10 august 2018

Întrebat de jurnalistul care-l intervieva de ce Traian Băsescu nu și-a asumat un de discurs public împotriva celor care împiedică unirea, Liviu Dragnea a spus: „Probabil că îi e teamă, fiind fiica lui în proces. Cine știe! Eu v-am zis ce părere am pe acel subiect“, a declarat fostul lider al socialiștilor români.

Liviu Dragnea a fost întrebat și de protestele din 10 august 2018, orchestrate de Mălin Bot și acoliții săi, dar și despre cât de mult crede că acel miting a fost folosit pentru a influența opinia publică din România: „Suficient! Se credea orice atunci, absolut orice!”, a spus Liviu Dragnea, conform Dcnews.ro.