Traian Băsescu: Îmi pare rău pentru cele 127 familii din Nana care au sechestru pe terenuri, ele suportă consecinţele unor acţiuni politice împotriva mea
- Otilia Luca
- 7 martie 2015, 12:42
Traian Băsescu afirmă într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că regretă faptul că 127 de familii din comuna Nana au sechestru asigurător pe terenurile agricole restituite în periaoda 1996-2010. Fostul șef al statului afirmă că aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva sa.
"Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comună Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea. Nu exclud posibilitatea că în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constată justiţia iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper că astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începînd spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş”, a scris Traian Băsescu.
”Ioana Băsescu a cumpărat de la o firma italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nici o investigaţie?", a mai menționat fostul președinte.
Acest mesaj vine după ce Tribunalul Călăraşi a respins contestaţia depusă de Ioana Băsescu împotriva măsurii asigurătorii dispuse de procurori asupra terenului din comuna Nana. Procurorii susţin că s-au comis ilegalităţi în momentul comasării a peste 200 de ha de teren.
În cazul în care Instanţa va constata că respectiva comasare s-a făcut în mod ilegal, terenurile vor reveni la situaţia juridică din acel moment, familia Băsescu va pierde proprietatea, dar se va putea întoarce cu pretenţii în Instanţa împotriva vânzătorilor pentru a-şi recupera suma plătită.