Traian Băsescu, teorie incendiară: Dacă o vedeţi pe Kovesi în cătuşe?

Traian Băsescu, teorie incendiară: Dacă o vedeţi pe Kovesi în cătuşe?

Fostul preşedinte Traian Băsescu îi întreabă pe susţinătorii DNA-ului ce vor face dacă într-o zi o vor vedea la televizor "pe Laura Codruța Koveși cu cătușe".

Fostul şef al statului spune pe Facebook că a văzut o "haita de propagandă a anilor 50" care "te declara dusman al justitiei" daca nu o lauzi "consistent" pe şefa DNA, Laura Codruta Kovesi. "Mai ales dacă îndrăznești să spui că doamna face abuzuri, sau că lasă infractori de teapa lui Pescariu și Florică în libertate și cu banii furați în conturi, sau că își alege țintele selectiv, sau că sacrifică viața unor oameni pentru propria-i glorie", continuă Traian Băsescu.

"Kovesi este departe de a fi întruchiparea corectitudinii și a cinstei și în acest sens am aflat destule în ultimele luni ale mandatului și mai ales după ce am plecat de la Cotroceni", adaugă şeful statului.

El le recomandă "propagandiştilor" să nu apere o persoană care vine şi pleacă, ca Laura Codruţa Kovesi, ci să apere instituţia în sine, DNA-ul.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Dragi propagandiști ai anilor 50, dacă vreți să faceți ceva pentru DNA și pentru țară, apărați instituția și n-o legați definitiv de un om trecător. Mă întreb cum ați mai putea apăra DNA punând semnul egal între Laura Codruța Koveși și DNA, dacă într-o zi o veți vedea la televizor pe Laura Codruța Koveși cu cătușe. Pricepeți de ce nu este bine să puneți semnul egal între un om și o instituție?", a scris Traian Băsescu pe Facebook.