Stoica a fost unul dintre cei mai mari sportivi cu dizabilităţi din România şi din lume, având performanţe care au ajuns în Cartea Recordurilor.

Lugojeanul a reuşit o performanţă greu de egalat, fiind deţinătorul unui record mondial, în anul 2001,  pentru cea mai mare distanţă parcursă într-o zi în scaunul cu rotile, de 132 de kilometri.

La sfâşitul lunii iunie 2019, Vasile Stoica a concurat la Cupa „Ana Lugojana”, unde s-a impus la proba de aruncarea greutăţii.

Pentru performanțele lui, Vasile Stoica a fost numit Cetăţean de Onoare al Lugojului, dar şi ambasador al României în străinătate.

“Din 2013, de când a trecut printr-o despărţire, el a fost mai depresiv, nu îşi lua tratamentul şi obişnuia să bea mult. Noi am încercat să îi explicăm că nu e bine, dar din păcate nu am reuşit să îl convingem să renunţe la băutură”, a declarat Dorina Vărgatu, preşedintele Asociaţiei Handicapaţilor Fizic Lugoj.

Vasile Stoica s-a născut cu un handicap locomotor, dar a început să practice sportul în anul 1992, când era în Franţa. Un an mai târziu, a efectuat o călătorie în scaun cu rotile, până la Paris, străbătând 3.400 de kilometri în 40 de zile.

În 1995 a efectuat Turul Europei, iar în 1998 a efectuat Turul lumii.

După doi ani, în 2003, a străbătut 3.800 de kilometri, în 66 de zile, pe celebra „Route 66” care uneşte Los Angeles, de Chicago, iar în 2006 a parcurs 7.375 de kilometri, de la Bucureşti până la Cabo Finisterre – cel mai vestic punct al Spaniei, adică la Capătul Lumii, iar apoi până la Dusseldorf, în Germania.

În 2015, Vasile Stoica  a parcurs 2.000 de kilometri în fotoliul manual rulant în doar 30 de zile, reuşind să ajungă din Lugoj în Strasbourg, la sediul Parlamentului European, unde a transmis mesajele persoanelor cu dizabilităţi din România şi nemulţumirile acestora, potrivit cancan.ro

Te-ar putea interesa și: