Tragedie fără margini în familia unui șef al poliției. Fiul său a fost găsit fără suflare
- Mihaela Dan
- 21 iulie 2019, 15:50
Una din cele două victime ale crimelor suspecte petrecute în această săptămână în Vestul canadian este fiul unui înalt responsabil al poliţiei din Australia, a informat poliţia federală canadiană, notează AFP.
Corpurile lui Lucas Fowler, 23 de ani, originar din Sydney, Australia, şi al prietenei sale, Chynna Deese, o americană din Carolina de Nord, în vârstă de 24 de ani, au fost găsite fără viaţă, luni, de-a lungul unui drum din nordul provinciei Columbia Britanică, a precizat poliţia într-un comunicat dat publicităţii vineri seară.
O furgonetă Chevrolet albastră înmatriculată în provincia vecină Alberta a fost găsită la marginea drumului, potrivit Jandarmeriei Regale a Canadei (GRC), care nu a confirmat dacă autovehiculul aparţinea tinerei perechi.
Lucas Robertson Fowler se instalase în Columbia Britanică, potrivit presei locale. Perechea se afla într-o excursie prin Canada în momentul tragediei, a declarat presei americane familia lui Chynna Deese.
Lucas Fowler era fiul lui Stephen Fowler, inspector principal al poliţiei statului australian Noua Galie de Sud, a anunţat sâmbătă poliţia australiană, într-o conferinţă de presă.
Un responsabil al poliţiei australiene a explicat că perechea s-a găsit fără să ştie „în circumstanţe care pot descrise ca fiind oribile”.
Ancheta se află abia la început, a subliniat la rândul său GRC, care nu a îndepărtat nicio ipoteză.
Familiile celor două victime sunt aşteptate să ajungă în Canada, a precizat GRC.
Pe de altă parte, GRC a descoperit un al treilea corp fără viaţă la marginea altui drum din Columbia Britanică, dar departe „de locul unde au fost găsite corpurile lui Lucas Fowler şi al prietenei sale”. „Nimic nu indică faptul că cele două cazuri au legătură”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Janelle Shoihet.
Poliţia australiană şi FBI-ul american acordă asistenţă familiilor victimelor, mai scrie AFP, informează Agerpres.