Trei membri ai rețele, Mustafa Salim, zis „Unchiu”, Popa Mădălin-Alexandru, zis „Cap” şi Mocanu Mihai-Adrian, au fost reținuți de procurorii DIICOT Constanța pentru săvârşirea infracţiunilor de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc şi punerea în circulație de valori falsificate. Începând cu luna aprilie 2017, cei trei inculpați au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structură care a funcționat până  în data de 1 iunie.
 
 Astfel, la începutul lunii aprilie, liderul grupării, inculpatul Mustafa Salim, zis „Unchiu” a recrutat un tânăr, în scopul pregătirii acestuia în calitate de cărăuș de droguri de mare risc dinspre America de Sud către Europa. La grupul infracțional au aderat inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru și Mocanu Mihai-Adrian, care, sub coordonarea liderului grupării au pus la dispoziție mijloace de comunicare și au ținut legătura cu cărăușul, finanțându-i deplasarea în afara țării.

 Întrucât din cercetările efectuate a rezultat că tânărul cu rol de cărăuș a primit o cantitate de cocaină cu care, din America de Sud se îndrepta către Europa, cu sprijinul autorităților franceze, în seara zilei de 30 mai  s-a reușit prinderea acestuia, în stomacul lui fiind găsită cantitatea de 707 grame cocaină.  S-a mai probat că Popa Mădălin-Alexandru şi Mocanu Mihai-Adrian l-au însoțit permanent pe inculpatul Mustafa Salim  asigurându-i acestuia protecția pe timpul deplasărilor și asigurându-i transportul în diferite zone ale țării în scopul plasării de monedă euro falsificată.

În aceste condiții, "la data de 01.06.2017, procurorii DIICOT Constanța, împreună cu ofiţeri de la Crimă Organizată au organizat prinderea în flagrant a inculpaţilor, în parcarea unui complex comercial din oraș. Asupra acestora s-a  găsit suma de 2000 euro fași pe care intenționau să îi pună în circulaţie". Ulterior, au fost efectuate cinci descinderi la Constanța și Galați fiind identificate și ridicate mijloace materiale de probă de interes pentru cauză. Cei trei au fost arestați pe 30 de zile.