Schimbare MAJORĂ în TRAFICUL din București. Anunț OFICIAL
- Cristi Buș
- 26 iunie 2018, 14:12
Primăria Capitalei dă undă verde lucrărilor de delimitare a liniilor de tramvai 1 și 10 de traficul rutier general. Regia Autonomă de Transport București (RATB) va începe, în prima decadă a lunii iulie, lucrările de separare prin montarea de garduri, stâlpișori sau borduri între calea de rulare a tramvaielor și carosabil.
În aceste zile se derulează formalitățile pentru preluarea amplasamentului, urmând ca RATB să înceapă lucrările până la data de 10 iulie a.c.
Lungimea traseului celor două linii de pe inelul central al orașului care urmează a fi delimitate este de 21,6 km, din care 19,6 km de traseu va fi delimitat cu gard de protecție, iar circa 2 km va fi delimitat cu stâlpi flexibili. Costul total al investiției este de 6.281.261 lei (TVA inclus), informează libertatea.ro.
RATB va realiza lucrările în regie proprie pentru două dintre cele patru tronsoane ale traseului, în lungime totală de 8,16 km, din care circa 2 km – stâlpișori. Pentru restul traseului, lucrările vor fi realizate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A.
Prin soluția propusă, respectiv instituirea benzii proprii pentru acest traseu, se obține o viteză sporită de exploatare și o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent.
Traseul liniilor 1 și 10 asigură preluarea călătorilor din sudul orașului (la terminalul Romprim) și transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Șos. Ștefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor – Mihai Bravu, Calea Văcărești.