În tradiția populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor si al oilor. În această mare zi de sărbătoare, peste un milion de români îşi serbează onomastica.

Sfântul Mucenic Gheorghe a trăit în timpul împăratului Dioclețian, mărturisind încă de tânăr credința creștină. A făcut fapte bune atât în timpul vieții, cât și după ea, fiind supus la chinuri groaznice. Mai apoi, Sfântul Mucenic Gheorghe a fost condamnat la moarte, de însuși împăratul Dioclețian. A murit prin decapitare, pe 23 aprilie.

Obiceiuri de Sfântul Gheorghe

În anumite zone ale ţării, în ziua de Sf. Gheorghe, bărbatul pune ramuri verzi la stâlpii porţilor, la ferestre şi uşi, la grajduri şi grădini, dar şi la mormintele neamurilor, pentru a se feri de duhuri rele. Aceste ramuri se pastrau apoi peste an, ca leacuri împotriva diverselor boli. O parte dintre aceste ramuri verzi se dădeau hrană animalelor.

În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

Exista şi obiceiul ca în dimineaţa zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.

Tot în dimineaţa zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiş în pădure pentru a culege mătrăguna şi năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streaşină, în credinţa că ele le vor aduce peţitori bogaţi.

Flăcăii căutau în dimineaţa zilei de 23 aprilie iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de ei ştiut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credinţa că vacile vor da mult lapte şi de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că va fi somnoros tot anul

Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.

Potrivit unei credințe populare, dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori pâclă, înseamnă că anul va fi bogat. Pe de cealaltă parte, dacă plouă atunci se va face grâu și fân.

Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi. Nu e bine să dormi duminica și porţile se ornează cu ramuri verzi, scrie crestinortodox.