Crăciun la Casa Regală. Kate și William se pregătesc de mari schimbări
- Raluca Dan
- 4 decembrie 2024, 10:55
Prințul William și prințesa Kate vor petrece o parte din festivitățile de Crăciun la Sandringham, alături de Regele Charles și Regina Camilla. Prințul și Prințesa de Wales ar putea renunța la una dintre tradițiile de Crăciun ale familiei regale pentru a le oferi celor trei copii ai lor o sărbătoare mai normală, a declarat un expert regal.
Cea mai preferată tradiție a reginei Elisabeta
Viitorul rege și viitoarea regină, ambii în vârstă de 42 de ani, merg în fiecare an la Sandringham pentru sărbătorirea zilei de Crăciun, eveniment plin de formalitate. Pe lângă slujba religioasă din dimineața de Crăciun și plimbarea de după aceea, care presupune salutarea publicului, familia regală are, de asemenea, tradiția de a deschide cadourile în Ajunul Crăciunului.
Tradiția Familiei Regale datează din vremea reginei Victoria și a fost preferata reginei Elisabeta. Pentru fosta regină, însemna că ziua de Crăciun putea fi dedicată exclusiv reflecției spirituale, mai degrabă decât oferirii de cadouri.
Schimbările, în favoarea copiilor
Deși familia regală este foarte obișnuită cu acest obicei, un expert regal consideră că Prințul William și Prințesa Kate vor face - dacă nu au început deja - unele schimbări în ceea ce privește oferirea de cadouri Prințului George, 11 ani, Prințesei Charlotte, 9 ani, și Prințului Louis, 6 ani, pentru a face Crăciunul mai normal.
Fostul corespondent regal BBC, Jennie Bond a declarat pentru OK!: „Nu cred că își fac griji în mod special cu privire la modul în care sunt percepuți în perioada Crăciunului, dar cred că Catherine și William doresc să facă lucrurile într-un mod mai normal.”
„Ei sunt norocoși pentru că au propria lor casă aproape de Sandringham, așa că întotdeauna au putut să se trezească acolo, să facă cadouri și apoi să meargă la casa mare pentru cele mai formale sărbători.”
Jennie Bond: „Când vor fi rege și regină multe tradiții se vor schimba”
Ea a adăugat: „Bănuiesc că atunci când vor fi rege și regină multe tradiții se vor schimba - iar schimbul de cadouri în Ajunul Crăciunului ar putea fi una dintre ele.”
Deși este probabil ca tânăra familie să petreacă dimineața și seara de Crăciun în propria lor casă din Norfolk, Amner Hall, ei vor participa, de asemenea, la festivitățile oficiale de Crăciun de la Sandringham, găzduite de Regele Charles și Regina Camilla.