Kate Middleton, mesaj emoționant. Ce ar putea face în 2025

Kate Middleton, mesaj emoționant. Ce ar putea face în 2025Kate Middleton. Sursa foto: Instagram

Kate Middleton a traversat cea mai dificilă perioadă din viața ei. Prințesa de Wales lasă în urmă un an care i-a schimbat complet percepția despre viață. Partenera de viață a lui William  va lua parte la concertul de colinde și a transmis un mesaj emoționant despre acest moment al anului.

Kate Middleton, mesaj la final de an

Mesajul viitoarei regine britanice este legat de cumpăna prin care a trecut. De asemenea, Kate Middleton vorbește și despre planurile pentru acest final de an, precum și despre lunile următoare.

Partenera lui William îi îndeamnă pe toți să aibă „inima deschisă” la final de an și să le ofere ajutor celor aflați în nevoie. Potrivit prințesei, „câteva cuvinte blânde sau braț în jurul unui umăr epuizat” pot însemna mult pentru persoanele aflate într-un moment greu.

Este prima dată când soția lui William adresează un astfel de mesaj

Este pentru prima dată când Kate, în vârstă de 42 de ani, le-a scris celor care participă la slujba de la Westminster Abbey.

Ea a vrut să atragă atenția asupra modului în care oamenii își pot oferi sprijinul celor din jur. Prințesa a subliniat „câtă nevoie avem unii de alții, mai ales în cele mai dificile momente ale vieții noastre”.

Printre oaspeți se numără Sir Chris Hoy, de șase ori medaliat cu aur olimpic, care are cancer în stadiu terminal. De asemenea, pe lista de invitați se află și starul din Downton Abbey Michelle Dockery, care și-a pierdut logodnicul din cauza bolii.

Prințesa i- invitat și pe copiii care au supraviețuit atacului din Southport.

Familia Regală a Marii Britanii

Familia Regală a Marii Britanii. Sursa foto: Instagram

Consilierii au spus că Prințesa a scris „scrisoarea specială” deoarece dorea să dea o notă personală slujbei de vineri.

„Crăciunul este una dintre perioadele mele preferate din an. Este un timp pentru sărbătoare și bucurie, dar ne oferă și posibilitatea de a încetini și de a reflecta asupra lucrurilor mai profunde care ne leagă pe toți. Povestea de Crăciun ne încurajează să luăm în considerare experiențele și sentimentele celorlalți... mai presus de orice, ne încurajează să ne întoarcem spre iubire, nu spre frică”, a transmis soția lui William.

Cel mai greu an din viața prințesei Kate Middleton

Viitoarea regină britanică a primit un diagnostic crunt și a trecut printr-un tratament dificil. După ședințele de chimioterapie, ea a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru a reveni în fața britanicilor. De altfel, partenera lui William a fost nevoită să își lase deoparte îndatoririle.

Treptat, ea a revenit în fața lumii și s-a afișat din nou la brațul soțului ei. În plus, organizarea concertului de Crăciun arată că prințesa este decisă să încheie în forță finalul de an.