Lista actualizată a statelor cu risc epidemiologic ridicat intră în vigoare. Cum se va intra în România
- Daniel Teodoreanu
- 17 iulie 2021, 23:23
Conform ultimei actualizări a Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență (CNSU), Spania şi Portugalia au fost incluse pe lista roşie a ţărilor cu risc pandemic crescut, astfel că la întoarcerea în România, persoanele care nu vor fi vaccinate împotriva Covid-19 vor intra în carantină. Măsurile intră în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Nu vor intra în carantină copiii cu vârste sub 3 ani, în timp ce micuţii peste 3 ani vor fi nevoiți să se testeze. Sunt scutiți de carantină şi cei care stau mai puțin de 3 zile în România.
Noua regulă va fi aplicată din noapte de sâmbătă spre duminică, după ce Comitetul Naţional pentru Situații de Urgență (CNSU) a introdus Grecia pe lista galbenă joi seara.
Greșeala făcută de mulţi turişti
„Sunt mii de plecări în perioada următoare și nu toată lumea a reușit să se vaccineze. Această hotărâre a dat planurile peste cap pentru mii de turiști. Sunt foarte multe rezervări în care nu era această regulă și foarte mulți turiști nu și-au luat bilete cu posibilitate de anulare sau rambursare, așa cum îi sfătuim noi.
Gândiți-vă că, în funcție de țară, prețurile (n.r. – testelor PCR) pornesc de la 80, 100 euro. De exemplu, în Grecia, unde un pachet mediu este de 300 de euro. Şi vorbim despre o familie cu doi copii. Practic se dublează costul vacanței.
Este extrem de greu, mai ales că pe lista roșie sunt foarte multe țări preferate de români, precum Cipru, Spania și acum Grecia pe această nouă listă. Practic, se reduc de la zi la zi condițiile de călătorie”, a declarat Roxana Ilinca, reprezentanta unei agenții de turism.
În zona roșie au intrat, în urma creșterii cazurilor, Spania, Portugalia, Olanda, Andorra, Georgia și Malaysia.
Grecia, o destinație turistică preferată de români, trece din zona verde în zona galbenă.
Tot în zona galbenă au fost trecute și Uruguay, Paraguay, Luxemburg, Gibraltar, Kazahstan, Insulele Feroe și Libia.
Cei care vin din zonele galbenă și roșie trebuie să stea în carantină la intrarea în România. Persoanele care au trecut prin infecția cu COVID-19, cele vaccinate și cele care au test negativ sunt scutite de carantină.
Țările din zona roșie
- Insulele Virgine Britanice
- Seychelles
- Jersey
- Cipru
- Mongolia
- Fiji
- Tunisia
- Namibia
- Columbia
- Marea Britanie
- Kuweit
- Argentina
- Cuba
- Africa de Sud
- Oman
- Spania
- Costa Rica
- Panama
- Suriname
- Andorra
- Georgia
- Portugalia
- Maldive
- Brazilia
- Malaysia
- Olanda
- Nepal
- India
Țările din zona galbenă
- Kârgâzstan
- Uruguay
- Paraguay
- Irak
- Gibraltar
- Emiratele Arabe Unite
- Iran
- Kazahstan
- Luxemburg
- Federația Rusa
- Botswana
- Saint Kitts si Nevis
- Chile
- Insulele Feroe
- Trinidad si Tobago
- Bolivia
- Insulele Virgine ale Statelor Unite
- Grecia
- Libia