Micuţul mijlocaş a sărit ieri la gâtul jurnaliştilor "vinovaţi" că au îndrăznit să-i adreseze întrebări incomode.
Gabi Torje a ţinut să-i dea dreptate lui Ioan Sdrobiş, care afirmase zilele trecute, pentru EVZ, că actuala generaţie a echipei naţionale este "obraznică şi zgomotoasă".
Mijlocaşul echipei Dinamo a avut un discurs penibil şi sfidător la adresa jurnaliştilor "vinovaţi" că adresau întrebări incomode. Chestionat dacă Ro mânia poate să bată măcar pe Luxemburg, fotbalistul a luat foc: "Cum adică? E cumva o întrebare ironică? Ne luaţi la mişto? Cum să ne comparaţi cu Feroe?". Micuţul fotbalist, abia ajuns în preajma naţionalei, a continuat cu o cugetare adâncă: "Fotbalul este frumos pentru că îţi dă şansa ca în trei-patru zile să joci un alt meci şi să îţi refaci moralul".
În teorie, prima reprezentativă este invincibilă
Apogeul penibilului a fost atins în momentul în care Torje, cu privirea pierdută în gol, a început să bată câmpii despre şansele de calificare la Euro. "Trebuie să credem atâta timp cât mai avem şanse teoretice. Trebuie să muncim, să fim conectaţi sută la sută şi să încercăm să câştigăm fiecare meci", a afirmat jucătorul.
El le-a cerut suporterilor şi ziariştilor să dea uitării ruşinea de la Zenica. "Avem un meci important cu Luxemburg. Trebuie să uităm ce am făcut în Bosnia. Avem nevoie de victorie pentru a ne face moralul. Sperăm ca suporterii să ne susţină", şi-a continuat acesta prestaţia hilară. "Torjinho" a terminat cu o altă platitudine: "Putem să batem Luxemburg, la fel cum putem să batem orice echipă din lume".
"Trebuie să uităm ce am făcut în Bosnia. Putem să batem Luxemburg aşa cum putem să învingem orice echipă din lume.", GABI TORJE, mijlocaş la naţionala României