Jurnalistul Cătălin Tolontan a făcut recent o analiză a unui subiect foarte prezent în societatea românească: banii pe care miliardarul George Soros îi direcţionează în ONG-rile şi în presa din România.

Pe blogul său, tolo.ro, jurnalistul începe cu explicaţia vizitei pe care ANAF a făcut-o în redacţiile RISE Project și Hotnews şi continuă cu argumentarea unei „formule non-profit”, care în opinia lui este foarte importantă pentru existenţa investigaţiilor solide.

„ANAF a venit la RISE Project și la Hotnews nu ca să intimideze direct, ci, cel mai probabil, ca să afle de unde vin banii.

Cu aceste informații urma apoi să producă muniția kompromatului.

Pentru că, astăzi, orice finanțare nonprofit, fie că vine de la Soros sau de la alte fundații, este fluturată publicului sub forma ”ziariștii ăștia sunt vânduți”.

Ei bine, oamenii trebuie să afle următoarele. Și să judece cu propria minte.

De când presa nu se mai poate finanța din ce cumpără publicul (precum ziarele, pe vremuri) și nici din publicitate, tot mai mult din presa de investigații și din reportajele de întindere se bazează pe formule nonprofit. Pretutindeni în lume.

De ce nu se poate finanța presa din ce achită publicul? Nu se plătește accesul la unele siteuri? Ba da, dar sumele obținute sunt foarte mici. Vorba elvețienilor de la Ringier la o conferință internațională: ”Să nu ne mai prefacem că ne putem finanța redacțiile din abonamentele de pe net! Plata conținutului jurnalistic pe internet e ca sexul la 18 ani. Toată lumea vorbește despre el și nimeni nu îl face”.

Teoria că oamenii ar plăti dacă presa ar fi mai bună e o iluzie. Dacă în SUA, Anglia, Franța, Mexic, România, Malaiezia și Norvegia e peste tot la fel înseamnă că asistăm la un fenomen sistemic, nu la dovada că e Tolontan tâmpit. Chiar dacă ziaristul Tolontan din România și din Spania și din Suedia e tâmpit, ceea ce nu neg, asta nu înseamnă că celelalte 100 de țări unde se întâmplă la fel nu arată, clar, o tendință.

Bine, atunci de ce nu vă luați banii din publicitatea de pe net, care crește permanent, veți spune? Pentru că orice creștere este monopolizată de Google și Facebook. În SUA, piața cea mai dezvoltată din lume, 99% din sporul din publicitatea pe net a mers în 2016 la Google și Facebook. 99%!

În condițiile scăderii celor două surse majore de venituri, ce posibilitate de compensare rămâne presei?

Baza nonprofit.

Adică finanțările care nu vor să obțină beneficiu de business, ci doar să susțină serviciul public al presei.

Aici intră, în primul rând, televiziunile și radiourile publice.

În unele țări, ele își folosesc atât de bine banii, precum BBC în Marea Britanie, încât restul presei protestează că s-a ajuns la o concurență neloială.

BBC organizează concerte, evenimente culturale și face contracte de exclusivitate cu mari autori.

BBC dezvoltă zona de online cu o viteză imposibil de egalat de către cei care se chinuiesc să-și ia banii din cele două surse clasice: plata oamenilor și publicitate.

Dincolo de presa publică, ce înseamnă nonprofit pentru presa privată?

Donații.

Sunt preferate donațiile de la grosul cititorilor, și nu de la fundații sau personalități-mecena. Dar iar ne întoarcem la sexul la 18 ani!

Există câteva încercări de succes, una în Olanda, de redacții mici care au strâns bani de la mulți oameni.

Cuvintele-cheie sunt ”câteva încercări” și ”redacții mici”.

Nu poți informa o societate prin ”câteva redacții mici”. Pentru că vei avea ”câteva știri sau investigații de nișă”!

Realitatea arată că ProPublica și alte proiecte cu adevărat importante la nivel global sunt finanțate de fundații, nu de un val entuziast de cititori.

Descinderea ANAF la RISE și la Hotnews tocmai asta viza. Să afle care sunt fundațiile și proiectele din care vin banii.

Operațiunea Fiscului e de o cruzime copilărească.

Pentru că fiecare proiect câștigător finanțat de ONG-uri e public!

Zilele acestea se zvonește că ”Gazeta a luat 1 milion de euro din fonduri europene pentru investigațiile din sănătate”.

E simplu de verificat că gsp nu a luat niciun leu de nicăieri pentru investigațiile din sănătate.

Singura noastră aplicație a fost la granturile Google, de 50.000 de euro, pentru cu totul altceva, o platformă de comunicare cu publicul.

Celelalte proiecte unde am fost parteneri, nu aplicanți, nu au adus niciun ban companiei, ci doar au permis dezvoltarea unor proiecte, cum ar fi cel de moderare a comentariilor rasiste și discriminatorii. Și n-au legătură cu investigațiile din sănătate!

Știm cine a pus în circulație zvonurile.

Mafia din sănătate pierde contracte de sute de milioane de euro și merge ușor, ușor, în instanță și, poate, mai departe, în închisoare, dacă așa vor decide judecătorii.

E logic să riposteze.

Să încerce să ne compromită.

Întrebarea e: e o compromitere să spui despre jurnaliști că sunt finanțați de ONG-uri? Ce se întâmpla dacă Soros sau FDSC, fondurile norvegiene, sau orice alt ONG finanțează investigații?

Oriunde s-ar întâmpla asta. Dacă Hotnews, gsp, RISE, Antena 3, Digi, Casa Jurnalistului, Decât o Revistă sau Centrul de Investigații Media câștigă granturi nonguvernamentale este asta compromițător?

Când primește granturi nonprofit nu înseamnă că jurnaliștii investighează ce vor ONG-urile, ci doar că ele asigură costurile unor proiecte, pe care redacțiile le dezvoltă liber și fără ca nimeni să știe la ce lucrează.

Nu e decât un alt model de a finanța serviciul public al presei, nu o schimbare a felului în care lucrează redacțiile.

Iar dumneavoastră publicul, cu toată sinceritatea, trebuie să vă decideți!

Doru Bușcu are dreptate în Cațavencii.

Veți crede în continuare ce spun cei care au trimis ANAF-ul la RISE și Hotnews?

Că ONG-urile cumpără presa când o finanțează?

Vă veți bucura că România TV și Antena 3 rămân fără publicitate?

Veți rămâne în globul de sticlă în care ”ceilalți” jurnaliști sunt răi din principiu?

Sau poate veți accepta că o presă diversă și liberă e ca sentimentul pe care-l ai la țară, când câinii latră departe, în noapte, și tu te simți cumva păzit, chiar dacă Grivei de lângă casă nu vede încă pericolul?

Pentru că important e ca lătratul să se audă, unul după altul, din ogradă în ogradă, prieten sau doar vecin, ca o contagiune a libertății”, a scris Tolontan pe blogul său.