Toader, sabotorul Coaliţiei PSD-ALDE? Dovezile prezentate în PSD sunt clare. Breaking news în România

Toader, sabotorul Coaliţiei PSD-ALDE? Dovezile prezentate în PSD sunt clare. Breaking news în România

Deputatul PSD, Eugen Nicolicea , îl acuză pe Tudorel Toader că nu îşi asumă OUG 7 şi a tărăgănat revocarea lui Augustin Lazăr pentru a se putea pensiona la terminarea mandatului.

Tudorel Toader este țina unor noi acuzații lansate de deputatul PSD Eugen Nicolicea. Acesta susține că ministrul Justiției nu își asumă OUG 7 și că acesta ar avea un scop bine definit.

„Aici nu poate să îi nege nimeni ministrului că a început procesul de evaluare și a început procesul de revocare, în cazul Laurei Codruța Kovesi.

La Lazăr se vede că a tărăgănat revocarea acestuia și văd că îl lasă la pensie. Nu văd de ce ar trebui să se oprească și să meargă mai departe în a cere revocarea. Se pare că a fost mai impresionat de activitatea domnul Lazăr și i-a îngăduit să iasă la pensie.

Domnul Toader se lăuda că a făcut modificările pe care le-a impus CCR. Dacă faci doar ce spune Curtea tu cârpești, nu construiești ceva nou. Ori dacă facă după ce Curtea decide, înseamnă că nu faci nimic înainte ca CCR să o ia înainte”, a declarat Nicolicea conform Stiridiaspora.

Opoziția i-a pus gând rău lui Tudorel Toader. 91 de deputați PNL și USR au inițiat moțiunea simplă intitulată „Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie". Moțiunea va fi dezbătută marți în Plenul Camerei Deputaților, urmând ca mâine să se acorde votul final.

„PNL a depus moţiunea simplă pe Justiţie, care a fost semnată şi de colegii noştri de la USR. Este o moţiune prin care vă solicităm să încetaţi războiul murdar împotriva Justiţiei. Are şi un titlu elocvent - 'Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie'. Vă reamintim că 'Justiţie în slujba cetăţeanului' a fost sloganul de care v-aţi folosit în campania electorală, slogan care trebuia să se regăsească şi în programul de guvernare. (...) Doar trei din 31 de puncte din acest program de guvernare au fost parţial îndeplinite de către cei care s-au succedat la Ministerul de Justiţie", a declarat deputatul liberal Ioan Cupșa, la momentul depunerii moțiunii.