Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara ar putea fi eliberat complet, pentru a creşte la capacitate maximă posibilitatea de primire și tratare a celor infectați cu COVID-19.  Unitatea are 295 de paturi. În acest caz, restul pacienților vor fi transferați în alte spitale, sau, dacă starea lor s-a ameliorat, vor fi externați și vor continua tratamentul de acasă.

Deja au fost identificate spații în cadrul Spitalului CFR și al Spitalului Clinic de Urgență Județean Timișoara. Doi copii, care au avut rujeolă, vor fi, cel mai probabil externați luni, cu recomandarea de a continua tratamentul cu sirop încă un anume număr de zile. Starea lor e bună, permițând o astfel de măsură.

”Avem deja internate 32 de cazuri confirmate de coronavirus şi doi suspecţi care sunt internaţi într-o zonă tampon, la Chirurgie toracică. Printre acestea sunt şi cazuri venite din alte judeţe. Noi am eliberat deja etajul al II-lea al spitalului pentru cei cu coronavirus, iar luni voi face propunerea ca şi primul etaj să fie eliberat, pentru a mări capacitatea cu încă 14 locuri.

După intrarea în vigoare a Stării de urgenţă, întregul spital va putea fi eliberat şi destinat exclusiv cazurilor de coronavirus”, a afirmat dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

O serie de alte măsuri vor fi luate în această unitate sanitară care e unul din cele șase centre naționale de tratare a persoanelor infectate cu COVID-19. Printre acestea: suspendarea raportului de gardă cu toată echipa medicală în salon și împărțirea medicilor care tratează pacienții infectați în patru echipe. Măsura e necesară pentru ca, în cazul unei contaminări, să se scoată din circuit o singură echipă, deci un număr restrâns de persoane, nu toți medicii.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, duminică, 380 de cazuri de autoizolare (în scădere faţă de raportarea precedentă) şi 87 de cazuri de carantină, în județ. Până acum, s-au vindecat nouă persoane de coronavirus în Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara și nu a fost înregistrat niciun deces.