Teste ADN: Toată familia ultimului ţar, ucisă de bolşevici

Teste ADN: Toată familia ultimului ţar, ucisă de bolşevici

Niciun membru al ultimei familii imperiale ruse nu a scăpat de îngrozitorul masacru din 1918, arată testele ADN.

Crima a avut loc în iulie 1918, intrând în paginile de istorie drept cea mai crudă acţiune împotriva unei familii imperiale. Ţarul şi ţarina Romanov, alături de cei cinci copii ai lor, şi-au găsit sfârşitul într-o pivniţă sinistră, ucişi cu armele şi baionetele.

Măcelul a lăsat loc de dubii. S-a emis chiar o teorie potrivit căreia cel puţin unul dintre copii a scăpat. Din acel iulie 1918, două sute de persoane au susţinut că sunt descendenţi ai ţarului, mărturisind că au reuşit să scape cumva din pivniţa din Ekaterinburg. Morminte descoperite în 1981

La peste 90 de ani de la eveniment, testele ADN au dovedit că toţi cei cinci copii (Maria, Tatiana, Anastasia, Olga şi prinţul moştenitor Alexei) au murit, alături de părinţii lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Specialiştii au preluat probe din două morminte din oraşul crimei, Ekaterinburg, şi au stabilit că, lângă Ţarul Nikolai al II-lea şi ţarina Alexandra, zăceau osemintele celor cinci copii.

Mormântul a fost descoperit încă din 1981, de geologul Alexander Avdonin. De frica unei reacţii violente din partea Uniunii Sovietice, Avdonin nu a dat vestea imediat. În 1991, mormântul colectiv devenea cunoscut întregii lumi, iar oamenii de ştiinţă doreau să afle dacă toţi cei şapte membri au fost ucişi. Cercetările au durat foarte mult, deoarece, în acelaşi loc, au fost îngropaţi şi servitorii apropiaţi ultimului ţar al Rusiei.

Sursa: The Independent

CITIŢI ŞI:

Ultimul ţar - din victimă, sfânt