Ministerul Finanţelor Publice propune o rectificare bugetară pozitivă. Mai precis, este vorba despre asigurarea respectării limitei de 2,76% a deficitului bugetar, iar cele mai mari diminuări vor fi operate, conform proiectului, la Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Cercetării.

Reprezentanţii MFP precizează că sunt asigurate sumele necesare pentru proiectele de investiţii aflate în derulare, în timp ce sunt reduse sumele alocate instituţiilor cu un grad scăzut de utilizare a banilor alocaţi.

Ministerul Educației, cea mai mare pierdere

Astfel, Ministerul Educaţiei Naţionale pierde 1,03 miliarde lei, Ministerul Fondurilor Europene 681,9 milioane lei, iar cel al Cercetării 369,1 milioane lei. De asemenea, bugetul Ministerului Transporturilor va fi diminuat cu 128,8 milioane lei, cel al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat cu 243 milioane de lei, al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu 310,4 milioane de lei şi al Secretariatului General al Guvernului cu 143,6 milioane lei.

„La instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi a lucrărilor de investiţii, diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash)”, precizează reprezentanţii MFP, într-un comunicat.

Cresc bugetele locale

Pe de altă parte, bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde lei, astfel: 2,9 miliarde de lei pentru echilibrare, din această sumă fiind prevăzute în sumă globală 1,5 miliarde lei, urmând ca diferenţa să se aloce ulterior prin hotărâre de Guvern, şi 1,5 miliarde de lei pentru PNDL. Plafonul de împrumuturi/trageri pentru unităţile administrativ teritoriale s-a majorat cu 400 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, Produsul Intern Brut s-a majorat la 1.031 miliarde lei, faţă de 1.022,5 miliarde lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului pe acest an şi că proiectul rectificării bugetare asigură sumele necesare pentru plata pensiilor şi a salariilor.

Totodată, se asigură suma de 135 milioane de lei pentru finalizarea procesului de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, reprezentând accesoriile rămase la suma restituită (dobânzi).

Se vor aloca şi 500 milioane lei pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în acest an.

Te-ar putea interesa și: