TEODOROVICI luat la ÎNTREBĂRI despre situația JUSTIȚIEI din ROMÂNIA
- Gabriel Valentin
- 13 septembrie 2018, 12:01
Ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici a declarat că la o reuniune a miniştrilor de Finanţe desfășurată săptămâna trecută a fost întrebat și despre ce se întâmplă cu justiţia din România. Teodorovici le-a spus oficialilor europeni că dacă sunt condamnaţi oameni nevinovați, atunci e nevoie de schimbare legislativă şi de reformarea unor instituţii.
Eugen Teodorovici susţine că atâta vreme cât în România există oameni care „au stat în puşcărie în mod nejustificat” înseamnă că trebuie schimbate legi şi reformate instituţii, în acest cotext el relatând că le-a spus unor oficiali europeni să aplice în ţările lor legislaţia din România, pentru a vedea dacă aceasta are nevoie să fie schimbată.
„Ca cetăţean am două elemente pe care tot timpul le spun. Atâta timp cât un cetăţean român a stat în puşcărie în mod nejustificat şi în urma unei hotărâri a instanţei s-a dovedit clar că a fost nejustificat în puşcărie, acel om şi-a pierdut familie, poate, carieră şi viaţa personală, nu i-o mai poate da nimeni înapoi, că e politician sau om simplu, nu contează, e un abuz. Atunci înseamnă că am legi care trebuie schimbate, instituţii care trebuie poate reformate şi persoanele care sunt în acele sisteme trebuie să fie şi ele, poate, să aibă un alt profil. Pentru că înseamnă că de undeva se întâmplă lucrurile astea: fie că legea a fost prost făcută, poate prost interpretată”, a declarat Teodorovici la Digi 24.
„A doua chestiune, am spus: aplicaţi voi în ţările voastre, de acolo de unde criticaţi România - unii dintre voi, nu toţi - aplicaţi legile din România şase luni de zile, nu mai mult, şi veţi vedea pe propria voastră piele ce înseamnă sau dacă trebuie modificat cea în România”, a mai spus ministrul de finanțe.