Editura Evenimentul si Capital

TENSIUNI la nivelul Uniunii Europene! Merkel are un MESAJ TRANȘANT pentru toți liderii europeni

Autor: | | 1 Comentarii | 8110 Vizualizari

Cancelarul german Angela Merkel a precizat vineri că nu este de acord cu ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, în condițiile în care nu există progrese în procesul de pace din Ucraina.

„Nu avem în vedere ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei atât timp cât acordurile de la Minsk nu vor fi implementate sau nu au loc progrese reale", a precizat cancelarul german, în timpul unei vizite la Vilnius, informează Agerpres.ro.

Reamintim că datorită acordurilor de pace de la Minsk, care au fost semnate în 2015 cu sprijinul Germaniei şi Franţei, au permis reducerea violenţelor şi limitarea zonei de conflict în care au fost deja ucise peste 10.000 de persoane în estul Ucrainei.

merkel a subliniat totuși că, până în prezent „nu există progrese substanţiale în procesul de la Minsk şi asta nu este o veste bună”.

„Pacea şi integritatea teritorială a Ucrainei rămân un subiect important pentru noi toţi", a mai spus cancelarul german, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu liderii celor trei ţări baltice.

Consiliul UE a decis să prelungească până la 15 martie 2019 sancţiunile împotriva a peste 150 de personalităţi ruse şi lideri rebeli din estul Ucrainei pentru rolul lor în conflict.

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI