Tensiuni extreme. China închide consulatul Statelor Unite din Chengdu
- Tudor Borcea
- 24 iulie 2020, 12:57
Această măsură luată de Beijing intervine la trei zile după decizia Washingtonului de a închide consulatul Chinei din Houston (Texas)
China a replicat, vineri, după decizia Statelor Unite de a închide consulatul din Houston, apreciat de secretarul american de Stat Mike Pompeo ca o „placă turnantă a spionajului”.
Astfel, Statele Unite vor trebui, la rândul lor, să-și închidă reprezentanța diplomatică din metropola Chengdu (aflată în provincia Sichuan, în sud-vestul țării), a anunțat ministerul chinez de Externe.
Acesta este un nou episod dintr-o escaladare cu iz de Război Rece a tensiunilor dintre cele două mari puteri.
Această decizie constituie „un răspuns legitim și necesar la măsurile nerezonabile ale Statelor Unite”, a subliniat, într-un comunicat, ministerul chinez de Externe, fără a specifica dacă există acuzații specifice împotriva prezenței americane la Chengdu.
Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a declarat, joi, că consulatul chinez de la Houston era o „placă turnantă a spionajului chinez” și a „furtului de proprietate intelectuală” americană.
Diplomația chineză nu a specificat intervalul de timp în care trebuie eliberat consulatul american din Chengdu.
În cazul consulatului chinez din Houston, administrația Trump le-a oferit diplomaților chinezi doar 72 de ore pentru a-și face bagajele.
„Situația actuală a relațiilor sino-americane nu corespunde dorințelor Chinei, iar Statele Unite sunt în totalitate responsabile pentru aceasta”, a denunțat Beijingul, solicitând Washingtonului să „creeze condițiile necesare pentru ca relațiile bilaterale să revină la normal”.
Beijingul anunțase represalii împotriva închiderii consulatului său din metropola texană.
Tensiunea dintre cele două țări, alimentate deja de dispute comerciale și acuzații reciproce asupra originii pandemiei Covid-19, s-au accentuat în ultimele săptămâni odată cu impunerea de către Beijing a unei legi de securitate națională în Hong Kong.