TENIS. S-au stabilit SEMIFINALELE de la Australian Open. Surorile Williams au ocazia să se lupte, în meci direct, pentru trofe
- Andrei Călin
- 25 ianuarie 2017, 18:35
Serena și Venus Williams s-au calificat în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Australian Open și au ocazia să-și dispute trofeul.
Serena Williams (locul 2 WTA) s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de la Australian Open. Fosta lideră mondială a câștigat, în „sferturi”, confruntarea disputată contra britanicei Johanna Konta (locul 9 WTA), în două seturi, scor 6-2, 6-3. În penultimul act, Williams o va înfrunta, mâine, pe croata Mirjana Lucic-Baroni (79 WTA) cea care a trecut, tot joi, de jucătoarea din Cehia, Karolina Pliskova (5 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-4. În cealaltă semifinală, americancele Venus Williams (17 WTA) și Coco Vandeweghe (35 WTA) se vor duela pentru un loc în marea finală.
În proba masculină, mâine, elvețianul Roger Federer (17 ATP) îl întâlnește Stanislas Wawrinka (4 ATP), iar vineri, spaniolul Rafa Nadal (9 ATP) se va bate cu bulgarul Grigor Dimitrov (15 ATP). Astăzi, Nadal l-a eliminat pe canadianul Milos Raonic (3 ATP), scor 6-4, 7-6(7), 6-4, iar Dimitrov l-a depășit pe belgianul David Goffin (11 ATP), scor 6-3, 6-2, 6-4.