Meteorologii au anunțat temperaturi caniculare în majoritatea orașelor din Grecia. Autoritățile le-au recomandat angajaților să lucreze de acasă. Turiștii sunt rugați să stea cât mai mult la umbră.
Un val de caniculă va ajunge în Grecia. În Atena, temperaturile maxime ar putea atinge 45 de grade sâmbătă, au anunțat meteorologii. Autorităţile îi îndeamnă pe angajați să lucreze de acasă și să nu stea la soare la orele prânzului. Se vor deschide săli dotate cu aer condiţionat pentru a le permite rezidenţilor să se pună la adăpost de temperaturile ridicate.
Mai multe sindicate au cerut ca vineri să fie declarată zi liberă din cauza caniculei, dar guvernul nu a luat o decizie concretă. Angajatorii i-ar putea lăsa pe angajați să lucreze de acasă în următoarele 10 zile.
Un val de caniculă în Spania
Și Spania se confruntă cu temperaturi caniculare. Valorile termice au depășit 42 sau 44 de grade Celsius în unele zone din Andaluzia (sud) şi din Aragon (nord-est).
„Căldura va fi foarte intensă luni şi marţi în cea mai mare parte a peninsulei şi în arhipelagul Baleare. Se vor depăşi 38 sau 40 de grade Celsius în zone extinse ale ţării, ba chiar 42 sau 44 de grade Celsius în unele zone din Andaluzia (sud) şi din Aragon (nord-est)”, a anunțat luni într-un comunicat de presă agenţia spaniolă de meteorologie (Aemet).
Un alt val de caniculă a avut loc în urmă cu două săptămâni, iar un altul la sfârşitul lunii aprilie a stabilit un record absolut de temperatură pentru o lună de aprilie în Spania continentală, cu temperaturi de 38,8 grade Celsius.
Potrivit unui studiu, anul trecut peste 60.000 de persoane au murit în Europa din cauza temperaturilor extrem de ridicate, potrivit Agerpress.
Cod Roșu de caniculă în Europa
O avertizare de Cod Roșu de caniculă este valabilă și pentru Serbia și Croația, unde mercurul din termometre va ajunge până la 35 de grade Celsius. Avertizări de Cod Portocaliu de caniculă au fost făcute și pentru Ungaria, Austria, Slovacia, Franța, sudul Germaniei, Elveția și Italia.
Și România se va confrunta cu temperaturi caniculare în următoarele zile. Disconfortul termic va fi accentuat, în special, în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.