TAXIMETRIȘTII au fost reclamați de 66 ori pe zi în 2018

TAXIMETRIȘTII au fost reclamați de 66 ori pe zi în 2018

Taximetriștii bucureșteni au însumat 24.000 de reclamații în 2018, dar au adunat peste 2 milioane de lei în procesele verbale ale Poliției Locale. Lista cu nereguli pare să continue și în 2019.

Printre cele mai reclamate neregului, taximetriștii din Capitală se pot ”mândri” cu blocarea circulației autobuzelor, refuzul de curse sau inventare de curse cu preț fix. Nici cuvintele jignitoare la adresa clienților nu au fost nepăsuite de aceștia. Sâmbătă, în urma unei razii a Poliției Locale, din opt taximetriști parcați în aceeași stație, doar unul avea toate documentele în regulă. Văzând aploarea raziei, mulți dintre taximetrști au dat bir cu fugiții încuindu-și mașina. 

”Foarte multe plângeri de la cetăţeni pe faptul că sunt refuzaţi sau, aşa cum se spune, li se face preţ la cursă, avem foarte multe plângeri vizavi de comportamentul taximetriştilor. Vin pe câte trei benzi, nu mai ţin cont de nimic, nu mai ţin cont de buna desfăşurare a transportului în comun”, a declarant Daniel Rășică, directorul Poliției Locale București.

 

Ne puteți urmări și pe Google News