Obiectivul principal al taxelor vamale este creșterea prețului mărfurilor din import pentru a mări competitivitatea produselor autohtone. În paralel, aduc resurse financiare, uneori substanțiale, la bugetul statului. În practică, prețul suplimentar este suportat de consumator - uneori și de  producător, dar în proporții diferite - și de distribuitor.

,,Economic vorbind, taxele - sau tarifele, dacă ne gândim la nomenclatorul lor - sunt bariere comerciale menite să protejeze producătorii interni în fața concurenței externe’’.

Rolul taxelor vamale clasice este depășit de decenii...

Am pus între ghilimele ultima frază din paragraful anterior - putea fi luată din orice lucrare sau manual de economie - nu pentru că n-ar exprima un adevăr, ci pentru că acest adevăr este depășit de multă vreme.

De câteva zeci de ani, tarifele naționale nu mai sunt de mare ajutor producătorilor interni pentru că modelul comercial mondial s-a schimbat și nu se mai bazează pe produse finite. Mare parte din schimburile comerciale au ca obiect bunuri intermediare: componente, materiale, semifabricate.

Departamentul pentru comerț al Statelor Unite constata anul trecut că jumătate din importuri și o treime din exporturile americane se fac cu bunuri intermediare. În cazul importurilor, taxele vamale nu protejează decât aparent producătorii naționali, însă măresc costurile acționând ca taxe asupra producției.

Tarifele introduse de Trump în 2018 pentru oţel şi aluminiu, de exemplu, au avut un asemenea efect. A crescut puțin producția metalurgică internă, dar au generat pierderi în industria manufacturieră care folosește aceste materiale. Jumătate din taxe s-au transferat în prețul intern al oțelului reducând competitivitatea îndustriei americane, în plan intern și extern.

Îmi cer scuze pentru această introducere, puțin cam ,,tehnică’’, necesară însă înțelegerii textului de mai jos, care nu se referă atât la taxe, cât la modul cum au fost gândite de cei care îl înfluențează și consiliază pe președintele Trump, pe segmentul politicii economico-comerciale a administrației. I-aș numi ,,mușchetari’’ pentru că sunt trei și il apără pe șeful statului, cu mai puțină vitejie decât eroii lui Dumas, dar cu mai mult ,,naționalism’’ în formă autentică. Primul este Peter Navarro, ,,prietenul’’ lui Elon Musk. Nici nu putea fi altfel.

,,Un sac de cărămizi’’ sau ,,un adevărat idiot’’

Potrivit legendei, Jared Kushner, ginerele lui Trump, a primit sarcina să găsească rapid, în 2016, un expert în economie și geopoiltică, bun cunoscător al Chinei, capabil să formuleze liniile generale ale viitoarelor relații cu Marele Dragon. Candidatul republican urma să înceapă campania pentru Casa Albă și trebuia să prezinte electoratului versiunea sa privind ,,problema chineză’’. L-a găsit pe Peter Navarro urmărindu-i, pe Amazon, două cărți: ,,Viitoarele războaie cu China’’ din 2006 și ,,Moarte provocată de China’’, din 2011. Pe coperta celei din urmă, un pumnal chinezesc lovește harta Statelor Unite, de unde curge sânge...american.

Trump a fost plăcut impresionat de Navarro - aparțin aceleiași generații - care avea un doctorat la Harvard, după o licență la Universitatea din California. A intrat în echipa de campanie a lui The Donald și a rămas în echipa de la Casa Albă ca fidel consilier în primul și la începutul celui de al doilea mandat. Un detaliu semnificativ: în 2023, a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru că a refuzat să se prezinte în fața Comisiei parlamentare care ancheta asaltul Capitoliului, din ianuarie 2021. Mike Pence, de exemplu, vicepreședintele, îl vânduse de la prima oră pe șeful lui.

Ideile lui Navarro sunt pe placul lui Trump ...

Ideea inoculată de Navarro lui Trump era simplă: China acționează prin orice mijloc pentru creșterea exporturilor sale în America bazându-se pe acorduri bilaterale favorabile - semnate de niște administrații anemice - și blochează importurile. Deci, trebuie făcut ceva. Adică, taxe vamale dublate cel puțin, fără cale de întoarcere. Beijingul a reacționat rapid. A impus taxe comparabile, a redus semnificativ exportul de metale rare rafinate - unde are monopolul mondial - și a redus importurile din Statele Unite. Vorbim aici de aproape 150 de aeronave Boeing, în intervalul 2025-2027. Câștigător, Airbus... În plus, a redus importurile de produse agricole din America. Războiul vamal chino-american este la început ...

Numai că Robert Navarro nu s-a oprit doar în stația chineză. Ideile sale au vizat vecinii Statelor Unite, europenii și multe alte state. Trump, forțat de noile efecte colaterale - în special de jocul la bursă - a stabilit o,,perioadă de grație’’ de 90 de zile.

... dar pentru Musk sunt detestabile

Viziunea lui Navarro este apropiată celei expusă la începutul acestui text: taxele vamale impuse importurilor cresc veniturile statului și conduc indirect la reducerea impozitelor americanilor. Despre inflație și recesiune, nimic. Viziunea este cel puțin simplistă deși bazată pe o o analiză aparent corectă ... în teorie.

Politica economică a ,,tandemului Trump-Navarro’’ a atras tunetele lui Zeus-Elon Musk, care n-a ezitat să-l numească pe consilier ,,un adevărat idiot’’ sau ,, prost ca un sac de cărămizi’’. Înainte însă, Navarro afirmase că Musk nu este un ,,producător de autovehicule’’ ci unul care asamblează mașini, aluzie la producția din China a societăților sud-africanului. Cine urmărește viața politică americană își va aduce aminte că în 2018, Navarro a avut un diferend pe o temă similară - legată tot de China -  cu influentul secretar al trezoreriei Steven Mnuchin. Navarro a rămas neclintit, iar președintele i-a acceptat poziția.

Deși se vorbea de demitere, Navarro este încă șeful așa-numitului White House Trade Council, organism care îl consiliază pe președinte pe segmentul comercial și al politicii industriale.

Un tinerel ... vizionar

Stephen Ira Miran (41 de ani) este un nume puțin cunoscut în cercurile economiștilor americani, însă necunoscut presei până când Trump a început ,,gâlceava înțeleptului cu lumea’’, sau altfel spus, ofensiva taxelor vamale. Conduce Consiliul economic al Casei Albe, format din consilierii care se ocupă de domeniul economic. Licență la Universitatea din Boston în 2005 și doctorat la Harvard în 2010. Miran a fost mereu un susținător al lui Trump, însă a atras atenția acestuia în noiembrie 2024, când a publicat o analiză de previziune economică comandată de fondul de investiții Hudson Bay Capital. Titlul: ,,Manual pentru restructurarea sistemului global de comerț’’. Pare extras din doctrina economică a lui The Donald. Este un studiu-pamflet, dar poate fi numit și ,,doctrina Miran’’.

Simplificând lucrurile, concluzia s-ar putea formula în puține cuvinte: Statele Unite au o monedă puternică: dolarul. Forța dolarului are efect advers pentru industria țării favorizând importurile - ieftine - și penalizând exporturile - scumpe, cu efect direct asupra deficitului comercial. În aceste condiții, ori devalorizezi dolarul, ori impui taxe la importuri pentru a le face necompetitive, mai ales asupra celor din state cu excedent masiv în relația cu America.

Concepția lui Miran vine din ,,mantaua’’ lui Ronald Reagan

Devalorizarea dolarului ar afecta emoțional imaginea Statelor Unite în lume, iar din punct de vedere material, i-ar penaliza pe cei care dispun de rezerve valutare în monedă americană. Unii chiar merită, dar cei mai mulți, nu. Oricum, devalorizarea ar fi într-o etapă succesivă, în funcție de rezultatul creșterii taxelor vamale. Ca și Navarro, Miran consideră că avantajele fiscale generate de taxe mărite vor fi transferate de administrație spre sectorul manufacturier. Vorbim aici de ,,economia circulară’’ în viziune trumpistă.

Ideile lui Miran nu sunt noi, însă se aplică în sens invers celor din Acordul Plaza, din 1985, când Statele Unite cu Ronald Reagan la Casa Albă, Japonia, RFG, Franța, Marea Britanie și Canada au fost de acord cu devalorizarea conștientă a dolarului (cu până la  52 % și chiar 60% în cazul yenului), pentru a reduce astfel deficitul comercial american, comparabil cu cel de astăzi. Pierderile celor cu rezerve în dolari au fost compensate prin vânzarea ,,titlurilor de tezaur SUA la 100 de ani’’ Aceeași concepție pare să fie și în mintea lui Miran dar vremurile nu mai sunt ca în 1985 și nici Trump nu-i Ronald Reagan. La vremea respectivă, declinul dolarului a fost oprit printr-un alt acord, cel de la Luvru, din 1987.

Mușchetarul numărul trei

Al treilea personaj din spatele politicii comerciale a lui Trump este Robert Lighthizer, fost Reprezentant pentru comerț al Statelor Unite (US TR) - rang egal cu cel al membrilor guvernului  - în perioada primului mandat al lui Trump. Un gen de ,,consilier executiv’’ al președintelui. La cei 78 de ani, aparține și el ,,generației Trump’’. La 36 de ani, era adjunctul US TR în ultimul mandat al lui Ronald Reagan. Este considerat ,,un protecționist  și naționalist’’.

Oficial, nu are nicio funcție la Casa Albă, dar vârsta și experiența îl recomandă ca primus inter pares acolo unde se iau deciziile importante: în spatele ușilor închise. Între 2017 și 2021 a reușit să reducă substanțial susținerea Statelor Unite pentru sistemul comercial multilateral bazat pe reguli clare - impuse tot de America în deceniile anterioare - apropiind Washingtonul de poziții quasi-naționaliste. Spre surprinderea unor democrați, Katherine Tai, succesoarea lui Lighthizer în timpul administrației Biden, a continuat cu succes linia trasată de acesta. În esență, politica economico-comercială a Statelor Unite este - de aproape zece ani și pentru încă patru - opera acestui personaj legendar, din echipa extinsă a președintelui actual, rămas în sala de comandă a Casei Albe.

Lighthizer este ,,lupul cel mai rău’’ între mușchetarii lui Trump

În concepția sa, devalorizare dolarului trebuie să fie o prioritate pentru a favoriza exporturile și a diminua deficitul comercial. ,,Deficitul nostru din ultimii 20 de ani - afirma recent Lighthizer - a permis transferul a 20 de trilioane de dolari din bogăția noastră - acțiuni ale societăților americane, datorii, bunuri imobiliare - către guverne și cetățeni din alte state. Adică, exploatatori. Ceea ce susține este real dacă ne gândim numai la cât posedă Beijingul din bogăția Americii.

În cărțile sale, Lighthizer vine mereu cu următorul exemplu: ,,o mașină pe care un producător american o vinde în patrie cu - să zicem cu 1000 de dolari - costă 1250 în Franța din cauza TVA. Una franceză costă tot 1000 de dolari în țara lor, dar în America se vinde cu același preț, din același motiv. În Statele Unite nu există TVA. Am păstrat denumirea românească a ,,taxei pe valoare adăugată’’. În mod logic, TVA-ul - când vorbim de importuri - este similar unei taxe vamale. Deci, nu putem să nu-i dăm dreptate lui Trump când vorbește de dimensiunea taxelor europene.

La sfîrșitul unui articol publicat luna trecută în New York Times, Lighthizer enunță o idee care pare că se depărtează de concepția trumpistă privind taxele vamale, dar în realitate anunță o nouă furtună în complicatul sistem al relațiilor chino-americane.

,,Tarifele sunt importante - spune consilierul fără funcție - dar nu reprezintă decât un element în procesul de destabilizare a politicilor industriale. Pe lângă ele, avem de-a face cu subsidii guvernamentale, limitarea sistematică a accesului la piață, sistemul dobânzilor trucate care favorizează producătorii, cadrul legislativ care menține salarii reduse în industrie etc. America a devenit astăzi o victimă pentru că a crezut prea mult în mitul liberului schimb, fără a lua măsuri de apărare în fața unor strategii extrem de agresive’’.