Tatăl îşi viola fiica de 4 ani. Filmările de pe telefon îl trădează
- Antonia Hendrik
- 10 martie 2019, 11:26
Un alt abuz sexual asupra unei minore de 4 ani. De data aceasta responsabil de oribila faptă, este tatăl. Bărbatul a fost condamnat pentru violenţă sexuală agravată la 4 ani şi 9 luni de închisoare. Făptaşul este un bărbat de 30 de ani, muncitor care ducea o viaţă socială în aparenţă normală.
Filmase şi păstrase imaginile cu abuzurile făcute fiicei sale. O probă copleşitoare pentru procurori şi pentru carabinierii care au condus cercetările cu delicateţea pe care o cerea cazul. Imediat s-a luat decizia arestării preventive.
Înainte de dureroasa descoperire, după cum sună reconstituirea cazului, fuseseră ceva avertismente. Fetiţa povestea că ''tati îi face lucruri ciudate'', împreună cu ea sub duş şi acuza dureri jos, sub burtică. Un adevăr greu de ascultat, mai ales de către o mamă. În fapt, bunica maternă a fost cea care a prins din zbor semnele şi i-a cerut fiicei să aprofundeze situaţia. O discuţie ca între femei, apoi a urmat vizita la medicul ginecolog a micuţei.
Iar de la sectorul pediatrie al spitalului din Savigliano, a plecat primul denunţ al medicilor care au descoperit o infecţie vaginală cu transmitere sexuală. Acum, mamă şi fiică încearcă să-şi pună viaţa în ordine după şoc, iar fetiţa este supusă unei intense terapii psihologice.
El, prin lege, este decăzut din drepturile de părinte: sentinţa i-a interzis aceasta, dar l-a şi împiedicat să mai aibă vreo muncă sau însărcinare care să aibă de-a face cu minori, titrează Il Giornale.