Tăriceanu schimbă macazul şi atacă dur PSD. „Dacă vrei să găseşti cuiva bube în cap, i le poţi găsi"

Tăriceanu schimbă macazul şi atacă dur PSD. „Dacă vrei să găseşti cuiva bube în cap, i le poţi găsi"

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, marţi seară, că nu va vota moţiunea simplă adresată lui Toader de către Opoziţie pentru că el consideră că acesta a „contribuit la curăţarea Justiţiei şi a împins în faţă reforma Justiţiei”.

"Eu cred că Toader a avut nişte poziţii publice, nişte decizii importante pe care le-a luat, care au contribuit la curăţarea Justiţiei şi a împins în faţă reforma Justiţiei. Au fost oameni care l-au criticat cu sârg, cei din Opoziţie. Sunt oameni care l-au susţinut, printre care m-am numărat şi eu. Sunt oameni acum în PSD care sunt nemulţumiţi. (...) Astăzi, Tudorel Toader pare să nemulţumească pe toată lumea. În final, dacă va fi o decizie la nivelul primului-ministru, dacă va fi o decizie la nivelul Comitetului Executiv al PSD în ceea ce-l priveşte, nu ştiu. (...) Nu cred că Toader nu a făcut treabă. Nu a făcut destul, poate, după unii. Dar, întotdeauna, dacă vrei să găseşti cuiva bube în cap, i le poţi găsi", a afirmat Tăriceanu, potrivit agerpres.ro

De asemenea, Tăriceanu a precizat că nu o să voteze niciodată o moţiune care să vizeze un membru al Guvernului pe care îl susţine.

"Nu pot să fac acest lucru. Cred că ar fi un cadou prea frumos pe care unii l-ar face involuntar celor din Opoziţie", a adăugat el.