traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Elena Băsescu: Muntele de umilinţe şi jigniri îndurate de "băsişti" este  răzbunat de oamenii de bună-credinţă din România

Elena Băsescu: Muntele de umilinţe şi jigniri îndurate de "băsişti" este răzbunat de oamenii de bună-credinţă din România

Jignirile îndurate de băsiști sunt răzbunate de oamenii de bună-credință din România, a scris fiica președintelui, Elena Băsescu, pe pagina sa de Facebook. "Muntele de umilinţe şi jigniri îndurate de...

Elena Udrea: Băsiştii, în turul doi, au votat toţi într-un singur fel: anti Ponta

Elena Udrea: Băsiştii, în turul doi, au votat toţi într-un singur fel: anti Ponta

Președintele PMP, Elena Udrea, a afirmat, pe pagina sa de Facebook, după votul de ieri, că susținătorii lui Traian Băsescu au votat într-un singur fel, împotriva lui Victor Ponta. "Traian...

Senatorul Gigi Chiru cere demisia lui Radu Mazăre-“A promis că, dacă va câştiga Iohannis, se retrage din viaţa politică. Să se ţină de cuvânt”

Senatorul Gigi Chiru cere demisia lui Radu Mazăre-“A promis că, dacă va câştiga Iohannis, se retrage din viaţa politică. Să se ţină de cuvânt”

Copreşedintele ACL Constanţa, senatorul Gigi Chiru, i-a trimis astăzi lui Radu Mazăre un plic şi un pix, cerându-i asfel să-şi scrie demisia din funcţia de primar “Mazăre a promis că,...

Preşedintele Băsescu îl felicită pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri

Preşedintele Băsescu îl felicită pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri

Preşedintele Traian Băsescu îl felicită pe candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, pentru victoria obţinută în alegeri. "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îl felicită pentru victoria în alegerile prezidenţiale pe...

Ultima victorie a lui Traian Băsescu

Ultima victorie a lui Traian Băsescu

Fără să minimalizez în nici un mod atitudinea și voința oamenilor care au venit la urne, mă voi referi la unul din cei mai importanți artizani ai victoriei lui Klaus...

Traian Băsescu, în vizită la spital să-şi vadă nepotul

Traian Băsescu, în vizită la spital să-şi vadă nepotul

Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au ajuns, în această dimineaţă, la Spitalul Filantropia, unde Ioana Băsescu, fiica cea mare, a născut cu o zi în urmă un băieţel. Fiica...

Băsescu le cere românilor să voteze „oricât de greu le-ar fi ”

Băsescu le cere românilor să voteze „oricât de greu le-ar fi ”

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat aseară pe români, în special pe cei din Diaspora, să vină mâine la vot. El a acuzat Guvernul că încearcă să-i împiedice pe cei din...

Băsescu: "După conferinţa de presă veţi găsi pe Facebook-ul meu un filmuleţ, să vedem cum e pisicuţul". Vezi ce conţine clipul postat de preşedinte

Băsescu: "După conferinţa de presă veţi găsi pe Facebook-ul meu un filmuleţ, să vedem cum e pisicuţul". Vezi ce conţine clipul postat de preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat vineri, într-o declaraţie de presă, că va publica pe Facebook un filmuleţ care va arăta cum este în realitate premierul Victor Ponta. La câteva minute...

Traian Băsescu face declaraţii la ora 18:30

Traian Băsescu face declaraţii la ora 18:30

Preşedintele Traian Băsescu va face declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, la ora 18:30. Rămâneţi pe evz.ro pentru a vedea cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu.

Elena Băsescu a născut un băiețel

Elena Băsescu a născut un băiețel

Elena Băsescu, fiica președintelui Traian Băsescu, a născut în această dimineață un băiețel. Știre în curs de actualizare

Iohannis: Nu mă împrietenesc cu Ponta, dar o colaborare instituțională corectă poate exista

Iohannis: Nu mă împrietenesc cu Ponta, dar o colaborare instituțională corectă poate exista

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a declarat, joi, la Digi 24, că va avea ca președinte o colaborare corectă cu premierul Victor Ponta. "Voi merge la Consiliul European...

Pericolele care pândesc NATO din interior: tendințele autoritare din România, Turcia și Ungaria

Pericolele care pândesc NATO din interior: tendințele autoritare din România, Turcia și Ungaria

Nu Rusia și armata sa reprezintă amenințarea principala la adresa Alianței Nord-Atlantice, ci tendințele autoritare din țări membre precum România, Turcia și Ungaria, se arată într-o analiză a revistei americane...

Razboiul Gabrielei Firea cu imunitatea preşedintelui. Ce spune şeful Curţii Constituţionale

Razboiul Gabrielei Firea cu imunitatea preşedintelui. Ce spune şeful Curţii Constituţionale

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a explicat joi că o decizie a judecătorilor constituţionali cu privire la imunitatea şefului statului, o excepţie pe această temă fiind ridicată...

N-a fost să fie „bilețelul roz!”

N-a fost să fie „bilețelul roz!”

Klaus Iohannis s-a enervat. Îl face pe el PSD-ul găină? Pe el, care, spre deosebire de Victor Ponta chiar are lucruri de spus? Toată România e cu sufletul la gură...

Duet în falset despre MTO și alte chestiuni bugetare

Duet în falset despre MTO și alte chestiuni bugetare

Dezbaterea Ponta- Iohannis a avut multe elemente de teatru absurd, dar când s-a ajuns la economie cred că Samuel Beckett putea lua lecții. Ponta făcuse deja istorie cu episodul cu...

Zgonea anunţă că scoaterea accizei la pălincă se va face după schimbarea lui Băsescu

Zgonea anunţă că scoaterea accizei la pălincă se va face după schimbarea lui Băsescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), le-a spus miercuri producătorilor de pălincă din judeţul Satu Mare că scutirea accizării pălincii pentru consum propriu se va vota după schimbarea preşedintelui Traian...

Scandalul Corlățean sau Lui Victor Ponta îi lipsește ceea ce Traian Băsescu are: Cojones

Scandalul Corlățean sau Lui Victor Ponta îi lipsește ceea ce Traian Băsescu are: Cojones

Titus Corlăţean şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe. Ar fi trebuit să fie demis de către Victor Ponta. Chiar din seara de 2  noiembrie 2014. Motivul anunţat...

Constanţa –Afişe electorale denigratoare la adresa ACL

Constanţa –Afişe electorale denigratoare la adresa ACL

Mai multe panouri electorale care îl înfăţişează pe Klaus Iohannis, flancat de Traian Băsescu, Laszlo Tokes si de mai mulţi lideri PDL, au apărut în această după amiază în Constanţa...

Ponta, întrebat dacă îl suspendă pe Băsescu ca să-i ia pensia: Discutăm de pe 17. Nu i-am dat casă

Ponta, întrebat dacă îl suspendă pe Băsescu ca să-i ia pensia: Discutăm de pe 17. Nu i-am dat casă

Premierul Victor Ponta a fost întrebat luni dacă îl mai suspendă pe Traian Băsescu pentru „a-i lua pensia”, aşa cum a afirmat în urmă cu două săptămâni, el precizând că...

Traian Băsescu, premierul lui Iohannis? VEZI ce a răspuns candidatul ACL

Traian Băsescu, premierul lui Iohannis? VEZI ce a răspuns candidatul ACL

Întrebat despre o teamă a electoratului că-l va numi premier pe actualul președinte Traian Băsescu, Klaus Iohannis a răspuns, la Realitatea TV printr-o afirmație tranșantă. Întrebat despre o teamă a...