traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

JURNAL DE CAMPANIE: Elena Udrea, anunţ-şoc! NU îşi va îndemna votanţii să meargă cu Iohannis în turul 2; Iohannis continuă să se victimizeze pe temele inconfortabile; Ponta vrea să ademenească mediul privat

Anunţul-şoc al zilei de ieri a venit de la Elena Udrea, candidata PMP insistând pe faptul că, în scenariul în care nu se califică în turul 2, nu îşi va...

Băsescu, despre Iohannis: ACL trebuia să desemneze alt candidat

Băsescu, despre Iohannis: ACL trebuia să desemneze alt candidat

Întrebat despre posibilitatea ca prezidențiabilull ACL, Klaus Iohannis, să fie declarat incompatibil după alegeri, președintele Traian Băsescu a spus la Adevărul live că, în opinia sa, ideal ar fi fost...

Traian Băsescu: Va fi un congres la PMP, dar nu cum mine candidat la preşedinţia partidului

Traian Băsescu: Va fi un congres la PMP, dar nu cum mine candidat la preşedinţia partidului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Adevărul live, că PMP va avea un Congres după alegerile prezidenţiale, dar nu cu el candidat la şefia acestei formaţiuni. ”Va fi un...

Traian Băsescu: M-aş bucura dacă ar ieşi şi EADS. Acest dosar face şi el o radiografie a clasei politice

Traian Băsescu: M-aş bucura dacă ar ieşi şi EADS. Acest dosar face şi el o radiografie a clasei politice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Adevărul Live, că s-ar bucura dacă "ar ieşi" şi dosarul EADS, în contextul evoluţiilor din dosarul Microsoft. Potrivit șefului statului, acest dosar va...

Președintele Traian Băsescu, la Adevărul live

Președintele Traian Băsescu, la Adevărul live

Președintele Traian Băsescu va fi prezent începând cu ora 11.00 la Adevărul live. Rămâneți pe evz.ro pentru a urmări cele mai importante declarații pe care le va face șeful statului.

Traian Băsescu: România va fi un partener loial al Ucrainei în drumul dificil al integrării europene

Traian Băsescu: România va fi un partener loial al Ucrainei în drumul dificil al integrării europene

Preşedintele Traian Băsescu salută victoria partidelor proeuropene în alegerile parlamentare din Ucraina, desfăşurate duminică, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. "Votul masiv în favoarea partidelor proeuropene arată,...

Care a fost cel mai bun premier: Victor Ponta sau Traian Băsescu?

Care a fost cel mai bun premier: Victor Ponta sau Traian Băsescu?

Cum opoziția e fragmentată de luni bune, președintele Băsescu și-a asumat din 2012 rolul de critic al puterii. A avut reacție după fiecare inițiativă care nu i-a convenit, a intervenit...

CAMPANIE EVZ. Uite, pentru ce îți cere votul! Macovei vrea stat minimal și DNA protejat de politic

CAMPANIE EVZ. Uite, pentru ce îți cere votul! Macovei vrea stat minimal și DNA protejat de politic

Candidatul independent Monica Macovei are un program de dreapta, în care propune privatizări și o administrație redusă. În afară de promisiunea previzibilă, că va proteja independența Justiției, în primul rând...

Traian Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE. Eu nu am vorbit propagandistic

Traian Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE. Eu nu am vorbit propagandistic

Victor Ponta "a fost ofiţer acoperit Serviciului de Informaţii Externe în perioada 1997 - 2001", a declarat din nou, azi, preşedintele Traian Băsescu. "Ce precizare să fac decât ceea ce...

Victor Ponta îil citează pe Traian Basescu, după ce A2 a fost închisă din cauza ninsorii: "Iarna nu-i ca vara!"

Victor Ponta îil citează pe Traian Basescu, după ce A2 a fost închisă din cauza ninsorii: "Iarna nu-i ca vara!"

Premierul Victor Ponta a declarat duminică că Guvernul este pregătit pentru problemele generate de zăpadă şi că va lua măsuri. Însă Executivul nu poate opri ninsoarea, a precizat Ponta. "Ca...

Traian Băsescu despre Elena Udrea: Are şansa ei, este cel mai onest candidat

Traian Băsescu despre Elena Udrea: Are şansa ei, este cel mai onest candidat

Președintele Traian Băsescu a afirmat despre prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, că are șansa ei și că este cel mai onest dintre candidații înscriși în cursa pentru Cotroceni. "Ea are şansa...

Traian Băsescu, Emil Boc și Elena Udrea, în Centrul Vechi

Traian Băsescu, Emil Boc și Elena Udrea, în Centrul Vechi

După ce a mers împreună cu primarul Clujului, Emil Boc, la Festivalul de Arte Marțiale, prezidențiabilul PMP, Elena Udrea a ajuns la un restaurant din Centrul Vechi, alături de echipa...

Președintele Traian Băsescu îl primește, diseară, la Cotroceni pe Patriarhul Ierusalimului

Președintele Traian Băsescu îl primește, diseară, la Cotroceni pe Patriarhul Ierusalimului

Președintele Traian Băsescu, îl va primi, la ora 18.00, la Cotroceni, în Salonul Ambasadorilor pe Preafericirea Sa Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al Întregii Palestine, și pe Preafericitul Daniel,...

Premieră în campanie. Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta, participanți la același eveniment

Premieră în campanie. Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta, participanți la același eveniment

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, alături de mai mulţi miniştri, participă, sâmbătă, la Carei, la manifestările de Ziua Armatei Române, la sosirea la ceremonie preşedintele dând mâna doar...

Ponta, despre ofițerul acoperit: De la pisic, la James Bond" este o promovare. Nu am folosit niciodată nicio informație despre vreun contracandidat deoarece ar fi ilegal

Ponta, despre ofițerul acoperit: De la pisic, la James Bond" este o promovare. Nu am folosit niciodată nicio informație despre vreun contracandidat deoarece ar fi ilegal

Premierul Victor Ponta a declarat, la B1 TV, că niciodată nu s-ar folosi de informațiile primite de la serviciile secrete. Referidu-se la afirmația lui Traian Băsescu că ar fi fost...

Băsescu: Ucraina să găsească resurse pentru a plăti datoriile la gaze. Nu poate cere bani zilnic

Băsescu: Ucraina să găsească resurse pentru a plăti datoriile la gaze. Nu poate cere bani zilnic

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Bruxelles, că este un susţinător al sprijinirii Ucrainei, dar a precizat că Kievul nu poate cere bani în fiecare zi, ci trebuie să...

Ponta: Foştii şefi de stat care au locuinţă NU AR TREBUI să mai beneficieze de alta de la RAPPS

Ponta: Foştii şefi de stat care au locuinţă NU AR TREBUI să mai beneficieze de alta de la RAPPS

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că ar trebui modificată legea pentru ca foştii şefi de stat care au locuinţă să nu mai beneficieze de acordarea unei locuinţe de protocol...

Urmașii lui Victor Ponta

Urmașii lui Victor Ponta

Apariția în presă a unei conversații telefonice dintre deputatul Viorel Hrebenciuc și fostul ministru Dan Șova și reacțiile care au urmat, dau măsura situației foarte tensionate existente în acest moment...

Alina Gorghiu, purtător de cuvânt PNL: Preşedintele încearcă să demobilizeze electoratul de dreapta și îi crește scorul lui Ponta

Alina Gorghiu, purtător de cuvânt PNL: Preşedintele încearcă să demobilizeze electoratul de dreapta și îi crește scorul lui Ponta

Purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a afirmat că prin acţiunile sale preşedintele Traian Băsescu încearcă să demobilizeze electoratul de dreapta şi îi crește astflel scorul prezidenţiabilului...

Băsescu: Îmi pare rău că românii au de ales între o marionetă a PSD-ului şi un incompatibil

Băsescu: Îmi pare rău că românii au de ales între o marionetă a PSD-ului şi un incompatibil

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că "îi pare rău" pentru că românii au de ales la alegerile prezidenţiale între "o marionetă a propriului lui partid, parte a sistemului corupt din...