Șeful statului a venit la vot cu un sfert de oră înainte de ora anunțată, 11.00, dar în fața liceului „A. D. Xenopol” erau strânși un grup de circa 100 admiratori și o mică armată de jurnaliști.

Amestecat discret printre admiratori, fostul lider Edmont Tălmăcean. Un grup de trei pensionari venise să strige „Băsescu la brutărie”, dar, prinși de discuțiile politice în contradictoriu, au uitat de misiunea lor și abia în ultima clipă, când adversarul lor politic se urca în mașină, au avut o tentativă palidă de a-și face treaba. La porțile liceului se afla și o doamnă care se plângea că SRI o persecută, dar nu știa clar ce așteaptă de la șeful statului.

„Este momentul schimbării”

Spre deosebire de alte alegeri, Traian Băsescu a venit însoțit doar de soția sa, Maria, nu și de cele două fete, Ioana și Elena. După ce a votat, el a spus că „este momentul schimbării unui mod de a fi președinte”. Șeful statului a spus că, după zece ani, va veni alt tip de președinte, el pledând pentru un „președinte care să continue consolidarea statului de drept și care să facă România frumoasă”.

„Niciunul nu seamănă cu mine”

Chesionat dacă viitorul preșe dinte va fi un președinte mai puțin jucător, Traian Băsescu a răspuns: „Nu știu, dar e clar că niciunul dintre candidați nu seamănă cu mine”. Întrebat ce planuri are în cursul zilei, el a spus că de weekend.

„Unora le-a plăcut modul cum mi-am exercitat eu mandatul, altora nu le-a plăcut. Au 14 opțiuni și este clar că niciunul nu seamănă cu mine. Va trebui să opteze pentru un alt tip de președinte și este important să vină la vot”, a mai spus șeful statului. El i-a îndemnat pe toți cei 18,3 milioane de români să iasă la vot, precizând că prezența la urne este extraordinar de importantă.

 

REZULTATE TURUL 1 ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 și EXIT POLL turul 1 alegeri prezidențiale 2014

Află ușor și rapid, pe evz.ro, rezultatele sondajelor EXIT POLL realizate la ieșirea de la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale 2014. EVZ.Ro prezintă în timp real REZULTATE EXIT POLL ALEGERI 2014, dar și REZULTATE VOT TURUL 1 ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE: De asemenea, pe evz.ro poți afla cel mai simplu si rapid rezultatele votului din turul 1 de scrutin al acestor alegeri prezidențiale. Află pe evz.ro cum s-a votat în fiecare județ.

Rămâi pe evz.ro în 1 și 2 noiembrie pentru a afla și cele mai importante știri ale acestor zile, declarațiile candidaților, incidentele electorale și rezultate alegeri prezidentiale 2014.

EVZ îţi prezintă cele mai importante ştiri şi analize despre alegerile prezidenţiale din 2014. De asemenea, pe evz.ro vei putea afla în timp real  rezultatele sondajelor exit-poll de la alegerile prezidentiale 2014. Cel mai bun portal de stiri va transmite in timp real rezultate turului 1 al alegerilor prezidentiale 2014 si rezultatele finale ale alegerilor prezidentiale 2014.

EVZ.RO vă prezintă cele mai importante știri despre ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014.

CITIȚI pe EVZ.RO sondaje, prezența la urne, rezultatele exit-poll-urilor și rezultatele la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014 în timp real