Misterele Bucurestiului sau trecutul acoperit al ofiterului Victor Ponta
A explodat o bomba in politica romaneasca. Una fara precedent in Romania ori in alt stat post-comunist. O bomba care va avea , probabil, efecte cat se poate de dramatice....
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
A explodat o bomba in politica romaneasca. Una fara precedent in Romania ori in alt stat post-comunist. O bomba care va avea , probabil, efecte cat se poate de dramatice....
După dezvăluirile făcute de şeful statului a venit şi o reacţie din partea jurnalistului Robert Turcescu. Pe pe contul său de Twitter ziaristul se întreabă care va fi următorul pas...
Premierul utilizează bugetul de stat pentru a da mită electoratului, iar prezidențiabilul ACL și-a cumpărat șase case cu banii din meditații. Nu îi susține la Preşedinție nici pe Victor Ponta,...
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a fost prezent la emisiunea Evenimentul zilei, unde a criticat coabitarea Băsescu-Ponta. Candidatul ACL la Președinția României a arătat că nu va semna un pact de...
Referendumul pentru monarhie este ultima găselniţă a candidaţilor la Preşedinţie. În lipsa unor dezbateri reale pe programe politice, candidaţii la alegerile prezidenţiale lansează pe piaţă ideea consultării populaţiei pe diferite...
Șeful statului a declarat, la postul Realitatea TV, că ar fi unii mai buni pentru România decât Elena Udrea, dar aceştia nu candidează. Traian Băsescu nu a nominalizat însă pe...
Șeful statului este, în această seară, la emisiunea Jocuri de Putere, de la postul Realitatea TV. Rămâneți pe evz.ro pentru a afla cele mai importante declarații ale președintelui Băsescu.
Traian Băsescu a semnat luni decizia privind eliberarea din funcția de consilier de stat din cadrul Administrației Prezidențiale a lui Bogdan Oprea, purtător de cuvânt. Tot luni Traian Băsescu l-a...
Nu puţini sunt analiştii care afirmă că nu mai înţeleg nimic din actuala campanie electorală. Lucru rar la o tagmă care trăieşte tocmai din imaginea publică de tagmă a profeţilor,...
UDMR va face o propunere de ministru al Culturii în termenul de 45 de zile, a declarat Kelemen Hunor, fostul deţinător al acestui portofoliu, adăugând însă că deocamdată nu poate...
Joi, 2 octombrie dimineaţa, televiziunile de ştiri au fost trezite din somn de o informație Breaking News: 150 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe...
Premierul Victor Ponta a scris, pe pagina sa de facebook, că aplicarea unor noi politici de austeritate, așa cum ar dori Traian Băsescu și liderii ACL, ar fi „un dezastru...
E o nebunie întreagă cu atâția candidați care visează să-I ia locul lui Traian Băsescu la Cotroceni! Sunt 14, dar doar cinci contează, după nenumăratele sondaje: Ponta, Iohannis, Udrea, Macovei...
Ambasada SUA menţionează că a luat cunoştinţă de comunicatele de presă ale CSM privind declaraţii referitoare la dosarul Lukoil şi poziţia CSM faţă de declaraţii din zona politicului legate de...
Procedurile pentru începerea activității vor dura două-trei zile. La o săptămână de la întreruperea activității, rafinăria Lukoil Ploiești a notificat, ieri, Garda de Mediu Prahova că va începe procedurile de...
Ieşirile la rampă ale primarului Radu Mazăre, împotriva DNA ,”poliţia politică a lui Traian Băsescu”, s-au înteţit înainte de alegerile prezidenţiale. Mai nou, Radu Mazăre, acuză procurorii anticorupţie de abuz,...
Premierul Victor Ponta a trimis o scrisoare reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi ai statelor membre UE, în care le cere să analizeze declaraţiile de joi ale preşedintelui Taraian...
Premierul Victor Ponta va prelua intermimatul Miniserului Culturii, după ce Traian Băsescu a anunţat ieri că a semat că a semnat revocarea fostului ministru, Kelemen Hunor. Ponta va delega dreptul...
Șeful statului le-a transmis, ieri seară, rușilor de la Lukoil că nu au decât să plece din țară dacă nu respectă legile Președintele Traian Băsescu a atenționat, ieri, Guvernul că...
Președintele Traian Băsescu este o persoană incapabilă să-și exercite funcția, a afirmat premierul Victor Ponta, ca reacție la declarațiile șefului statului. "Atacul lui Traian Băsescu la adresa magistraților, primarilor, pensionarilor,...