traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Va accepta  Klaus Iohannis să fie marioneta lui Vasile Blaga?!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Va accepta Klaus Iohannis să fie marioneta lui Vasile Blaga?!

Între 1922 şi 1928, România, deja Dodoloață, a cunoscut cea mai lungă perioadă de Guvernare a unui partid: PNL, condus de familia Brătianu. Pe parcursul acestei perioade, ivită şi pe...

Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii de la ora 18:30

Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii de la ora 18:30

Preşedintele Traian Băsescu va susţine o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, începând cu ora 18:30. Rămâneţi pe evz.ro pentru a vedea declaraţiile preşedintelui, în format live text.

OPINIE de Dan Andronic: Pariul Buldogului pe Klaus Iohannis sau cum va fi dată Ora Exactă de la Cotroceni

OPINIE de Dan Andronic: Pariul Buldogului pe Klaus Iohannis sau cum va fi dată Ora Exactă de la Cotroceni

Toată lumea îl descrie pe Klaus Iohannis ca fiind un tip căruia nu-i poți spune ce să facă. Pentru că nu face decât ceea ce crede de cuviință. După înțelegerea...

Năstase: N-am fost niciodată supărat pe Băsescu; unele decizii de după 2004 au fost împotriva mea

Năstase: N-am fost niciodată supărat pe Băsescu; unele decizii de după 2004 au fost împotriva mea

Fostul premier Adrian Năstase a precizat miercuri că n-a fost niciodată supărat pe preşedintele Traian Băsescu, dar a menţionat că unele dintre deciziile şefului statului de după 2004 au vizat...

Băsescu a semnat Decretul privind promulgarea legii pentru abrogarea Art.276 din Codul Penal

Băsescu a semnat Decretul privind promulgarea legii pentru abrogarea Art.276 din Codul Penal

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, Decretul privind promulgarea Legii pentru abrogarea Art. 276 din Legea nr. 286 /2009 privind Codul Penal, informează Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale,...

Zegrean: Mandatul lui Traian Băsescu se încheie la 21 decembrie. Vom transmite Parlamentului data la care trebuie să depună jurământul preşedintele ales

Zegrean: Mandatul lui Traian Băsescu se încheie la 21 decembrie. Vom transmite Parlamentului data la care trebuie să depună jurământul preşedintele ales

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a precizat astăzi că mandatul preşedintelui Traian Băsescu se încheie la 21 decembrie, dar CCR va înainta un răspuns oficial conducerii Parlamentului cu privire la...

Noul guvern va fi prezentat înainte de Crăciun

Noul guvern va fi prezentat înainte de Crăciun

Parlamentarii PSD au votat, la ședința grupurilor parlamentare, cu o singură abținere, a lui Miron Mitrea, în favoarea rămânerii la guvernare. Grupurile parlamenta re ale PSD au votat, ieri, rămânerea...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum a folosit-o Traian Băsescu pe Elena Udrea pentru a-l face președinte pe Klaus Iohannis

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum a folosit-o Traian Băsescu pe Elena Udrea pentru a-l face președinte pe Klaus Iohannis

Gîndului de vineri, 14 noiembrie 2014, i-am pus drept moț titlul O premieră postdecembristă: Confruntarea dintre cele două voturi negative. După ce  arătam că din 1990 pînă acum, s-a votat...

Dragnea neagă că ar fi discutat cu Băsescu: Am ieşit pe aceeaşi uşă, dar nu ne-am retras împreună

Dragnea neagă că ar fi discutat cu Băsescu: Am ieşit pe aceeaşi uşă, dar nu ne-am retras împreună

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a negat, marţi, că ar fi avut o discuţie cu şeful statului la recepţia de la Cotroceni dedicată Zilei Naţionale, el arătând că a...

Bogdan Aurescu şi Bogdan Mănoiu primesc grad diplomatic de ambasador - decrete prezidenţiale

Bogdan Aurescu şi Bogdan Mănoiu primesc grad diplomatic de ambasador - decrete prezidenţiale

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, şi consilierul prezidenţial Bogdan Mănoiu dobândesc gradul diplomatic de ambasador, decrete în acest sens fiind semnate, marţi, de preşedintele Traian Băsescu, scrie mediafax.ro. Potrivit unui...

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE CU VICTOR PONTA. Despre supraviețuirea ca prim-ministru, greșelile din campanie, colaborarea cu Iohannis și trădările din PSD

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE CU VICTOR PONTA. Despre supraviețuirea ca prim-ministru, greșelile din campanie, colaborarea cu Iohannis și trădările din PSD

Mărturisesc că mi-am dorit ca interviul pe care l-am făcut cu Felix Tătaru, cel care a creionat strategia câștigătoare a lui Klaus Iohannis, să fie dublat de unul cu Bogdan...

Băsescu: La prezidențiale, românii au avut voința mai puternică decât politicienii

Băsescu: La prezidențiale, românii au avut voința mai puternică decât politicienii

Traian Băsescu a organizat, aseară, la Cotroceni, ultima recepţie cu prilejul Zilei Naţionale a României în calitate de președinte. Sala Unirii a fost plină ochi, holurile la fel. „De obicei...

Victoria pro-europenilor, salutată la București

Victoria pro-europenilor, salutată la București

Liderii români au salutat, ieri, rezultatele alegerilor din Republica Moldova și au felicitat autoritățile și cetățenii pentru succesul scrutinului electoral de duminică.  Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a felicitat...

Cum plănuiește MRU să ajungă din nou premier

Cum plănuiește MRU să ajungă din nou premier

Mihai Răzvan Ungureanu țintește postul de șef al Cancelariei prezidențiale, pentru a se afla în apropierea lui Klaus Iohannis, în momentul în care va veni momentul desemnării viitorului șef al...

Selecționerul Anghel Iordănescu a fost înaintat în grad

Selecționerul Anghel Iordănescu a fost înaintat în grad

Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale, a fost înaintat, astăzi, de preşedintele Traian Băsescu la rangul de general-locotenent cu trei stele. Anghel Iordănescu (64 de ani), selecționerul echipei naționale, deținea gradul...

Băsescu şi Dragnea au făcut o poză la recepția de la Cotroceni. Șeful statului, despre vicepremier: Nu e băsist, mai rău, e macovist!

Băsescu şi Dragnea au făcut o poză la recepția de la Cotroceni. Șeful statului, despre vicepremier: Nu e băsist, mai rău, e macovist!

Preşedintele Traian Băsescu şi vicepremierul Liviu Dragnea au avut, la Palatul Cotroceni o scurtă discuţie, în timpul recepţiei organizate cu ocazia Zilei Naţionale. La final, Dragnea a s-a fotografiat cu...

Traian Băsescu: Unirea naţiunii române într-un singur stat - un ideal de care nu am să mă dezic niciodată

Traian Băsescu: Unirea naţiunii române într-un singur stat - un ideal de care nu am să mă dezic niciodată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seara, că unirea naţiunii române într-un singur stat românesc rămâne un ideal de care nu se va dezice niciodată. "Sărbătoarea naţională a tuturor românilor...

Băsescu, militarilor români din teatrele de operaţii: Esenţial este să vă întoarceţi toţi acasă

Băsescu, militarilor români din teatrele de operaţii: Esenţial este să vă întoarceţi toţi acasă

Preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit militarilor români aflaţi în teatrele de operaţii din Afganistan, Kosovo şi Bosnia-Herţegovina pentru modul în care îşi îndeplinesc misiunile, prin intermediul unei videoconferinţe desfăşurate luni,...

Vanghelie, noi dezvăluiri din PSD. Cum a semnat Ponta pactul de coabitare cu Traian Băsescu

Vanghelie, noi dezvăluiri din PSD. Cum a semnat Ponta pactul de coabitare cu Traian Băsescu

Marian Vanghelie continuă cu dezvăluirile din culisele PSD. El a povestit şi cum a decurs de fapt semnarea pactului de coabitare dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu. ”Știți că, după...

Traian Băsescu: România rămâne un partener al Republicii Moldova pe drumul spre UE

Traian Băsescu: România rămâne un partener al Republicii Moldova pe drumul spre UE

Preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu speră că procesele de modernizare a Republicii Moldova şi de apropiere faţă de Uniunea Europeană vor fi accelerate, după victoria partidelor proeuropene în alegerile de...