Cum îi poate fi lui Iohannis greu în loc să-i fie ușor
Locul comun al acestor zile este că așteptările pe care le au oamenii de la noul președinte sînt atît de mari, încît vor fi imposibil de împlinit. Mie mi se...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Locul comun al acestor zile este că așteptările pe care le au oamenii de la noul președinte sînt atît de mari, încît vor fi imposibil de împlinit. Mie mi se...
Dl Klaus Iohannis a mers la Cotroceni cu o suită de persoane care, cel mai probabil, vor fi consilierii sai pe teme de maximă semnificaţie politică, socială, economică si culturală....
Traian Băsescu a venit ieri în redacția „Evenimentului zilei”. A fost prima sa acțiune publică în calitate de fost președinte. Acum 10 ani, proaspăt ales președinte, le mulțumea jurnaliștilor EVZ...
Fostul președinte Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni în aplauzele a sute de susținători și în apostrofările a 50 de fani ai postului Antena 3. Era ora 13.30, ieri,...
Fostul șef al statului a organizat, la Palatul Cotroceni, un ceremonial al transferului de putere către Klaus Iohannis inedit pentru ultimii 25 de ani. Aplauze și lacrimi la plecarea lui...
Ceremonia de învestire a lui Klaus Iohannis a fost în aceeași notă cu campania sa pentru alegerile prezidențiale: lipsită de culoare și de evenimente. Notă discordantă au făcut soția sa,...
Prima dată l-am întâlnit prin 1992, atunci când a izbucnit scandalul “Flota”. Avusese o conferință de presă pe tema recent apărutelor acuzații cum că vânduse întreaga flotă comercială a României...
Fostul președinte al României crede că echipa din Ghencea nu ar trebui să-și piardă dreptul de a folosi emblema și culorile, mai ales că Gigi Becali a investit foarte mulți...
Preşedintele Klaus Iohannis a preluat, astăzi, mandatul prezidenţial de la Traian Băsescu, în cadrul unor ceremonii care s-au desfăşurat în Parlament şi apoi la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu a plecat...
Președintele PMP, Elena Udrea, a afirmat că Traian Băsescu este prea mare pentru a se înscrie într-un partid politic și că important este dacă va fi alături de partidul pe...
După ce a plecat din redacția EvZ, fostul președinte al României Traian Băsescu a mers la o berărie, împreună cu soția sa, pentru a se întâlni cu membrii PMP. Fostul...
Premierul Victor Ponta s-a declarat duminică bucuros că se încheie o perioadă de dispute şi scandal şi şi-a exprimat speranţa că pe viitor "putem fi mult mai buni". "Am fost...
Premierul Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook, sâmbătă seară, chiar în timpul conferinţei de presă pe care preşedintele Traian Băsescu a susţinut-o la Palatul Cotroceni. Premierul i-a mulţumit...
Traian Băsescu își încheie, astăzi, mandatul de președinte după 10 ani. Preşedintele ales, Klaus Iohannis, va depune jurământul şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor dedicată acestui ceremonial urmând să...
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, sâmbătă, în conferinţa de final de mandat, că serviciile de informaţii s-au implicat, prin Teodor Meleşcanu, în campania electorală, el arătând că a primit raportul...
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, sâmbătă, că mandatul de şef de stat al lui Klaus Iohannis nu se poate întrerupe, odată ce acesta va fi depus jurământul, indiferent de decizia...
Președintele Traian Băsescu încheie duminică un mandat de 10 ani la Palatul Cotroceni. În penultima zi în calitate de șef al statului, Traian Băsescu a susținut o conferință de presă...
Președintele Traian Băsescu a susținut, în această seară, la Palatul Cotroceni ultima conferință de presă. Mâine, Traian Băsescu își va încheia mandatul de președinte după 10 ani. Preşedintele ales, Klaus...
Întrebat dacă, după terminarea mandatului de preşedinte, doreşte să bifeze şi funcţia de premier, președintele Traian Băsescu a spus că nu are încă proiecte politice dar că preponderent, se va...
Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că satisfacția supremă a mandatului său este că, după alegerile prezidențiale, social-democrații și liberalii vorbesc despre independența justiției și statul de drept, subliniind că...