Așa cum arătam cu două zile înainte de cel de-al doilea tur de scurtin, victoria lui Klaus Iohannis înseamnă, într-o primă fază, păstrarea situației politice dinainte de alegeri: un parlament în care PSD și aliații săi dețin o majoritate confortabilă, ai cărui președinți sunt Călin Popescu Tăriceanu (Senat) și Valeriu Zgonea (Camera Deputaților), un guvern condus de Victor Ponta și un președinte ales, la prima vedere adept al statului de drept, al valorilor de tip occidental și al integrării organice a României în structurile euro-atlantice, care le stă celor din majoritatea parlamentară și din guvern ca sarea în ochi. Chiar dacă, e clar pentru toată lumea, Klaus Iohannis nu este Traian Băsescu, pentru PSD rezultatul acestor alegeri e cea mai proastă veste posibilă.
De altfel, în feeria confuză de după aflarea rezultatului, președintele ales a dat o lovitură năucitoare solicitând și obținând respingerea Legii grațierii și amnistiei colective, precum și acceptarea în plenul celor două camere ale parlamentului a solicitărilor DNA de arestare sau de începere a urmăririi penale în cazul unor parlamentari, protejați până acum de colegii lor senatori și deputați.
Întors dintr-un concediu de refacere prin cluburile din Dubai, Victor Ponta și-a luat o revanșă la fel de rapidă, fără implicarea directă a PSD, prin amânarea solicitărilor DNA de arestare a unor parlamentari (unul UDMR și altul PDL) implicați în scandalul retrocedărilor ilegale și prin anunțul deputatului Nicolae Păun privind iminenta depunere în parlament a unui nou proiect de lege privind grațierile colective. Este semnalul cât se poate de clar că președinția și parlamentul rămân pe vechile poziții conflictuale și că războiul va reizbucni, cât de curând, în toată splendoarea lui.
Președintele Iohannis a anunțat deja că intenționează să modifice majoritatea parlamentară, astfel încât la începutul anului viitor să obțină masa critică necesară schimbării guvernului Ponta printr-o moțiune de cenzură și să alcătuiască o nouă structură a puterii executive, al cărei pilon central să fie Partidul Național Liberal. Pe de altă parte învinsul în alegeri a ales o tactică a temporizării (și-a luat o săptămână de concediu, imediat după anunțarea rezultatelor), pentru a se diminua impactul emoțional al opiniei publice (net defavorabil lui), pentru a recâștiga controlul la nivelul partidului (contestările sunt cât se poate de firești după o asemenea catastrofă electorală) și a-și reconfirma sprijinul partenerilor din coaliția de guvernare. Repunerea pe tapet a legii amnistiilor și grațierilor colective, invocarea legitimității date de cele 5 milioane de voturi obținute în alegeri, mica defecțiune din Comisia juridică a Camerei Deputaților, revenirea la aroganța știută și la atacurile împotriva președintelui Traian Băsescu, au menirea să semnalizeze că Victor Ponta trăiește, că bătălia continuă, că nu va ceda nici un milimetru din atitudinea sa din ultimii ani și că într-un fel sau altul este gata să apeleze la orice mijloc pentru a pune mâna pe toată puterea după ce se mai trece valul entuziasmului popopular.
Bref, poporul a ales, dar războiul continuă până când Klaus Iohannis va reuși să-l demită pe Victor Ponta din funcția de premier ca urmare a unei moțiuni de cenzură, sau până când Victor Ponta va reuși să-l demită pe Klaus Iohannis printr-un referendum organizat ca urmare a suspendării președintelui de către parlament. În ambele situații parlamentul se dovedește factorul decisiv, iar de felul în care va arăta majoritatea parlamentară va depinde deznodământul. În prezent, avantajul clar este de partea președintelui ales.
Entuziasmul popular de pe urma victoriei obținute în alegeri, semnalele fără echivoc date de electorat, comentariile din presă și de pe rețelele de socializare, pulsul electoral din localitățile din care provin parlamentarii (80% din electoratul UDMR a votat cu Iohannis în vreme ce formal, Uniunea face parte din coaliția de guvernare) dau indubitabil sentimentul existenței unei prăpăstii între electorat și cei care se presupune că îl reprezintă. De aceea, tentația de a schimba tabăra este foarte mare la niște oportuniști cum s-au dovedit a fi, de atâtea ori parlamentarii români. Marea trădare de la căderea guvernului Ungureanu se poate repeta oricând în sens invers, dacă există certitudinea că vântul istoriei suflă în direcția respectivă. Ratarea postului de președinte îl pune pe Victor Ponta în niște situații foarte delicate și la nivelul propriului său partid. În condițiile în care PSD a dus greul campaniei electorale, oamenii acestui partid vor vedea cum posturile guvernamentale zboară spre „partidul” lui Tăriceanu (câți membri o fi având și care o fi fost sprijinul acestuia în alegeri când nici măcar nu este înscris la tribunal), UDMR, PC, UNPR, minorități, pentru a menține unită coaliția de guvernare.
Resursele materiale sunt secătuite după dezmățul electoral, bugetul pentru anul viitor nu a fost încă anunțat, iarna se prefigurează a fi lungă și dură, gurile flămânde din toată țara vor fi tot mai greu de ținut închise. Sacrificare lui Victor Ponta din fruntea guvernului și chiar a PSD ar fi măsuri firești după un asemenea dezastru electoral. De aici și dispariția lui Victor Ponta în prima săptămână după alegeri și dorința sa de a împinge cât mai departe (prin februarie – martie) congresul în care ar urma să se facă analiza acestora.
Sunt convins că președintele ales, Klaus Iohannis știe că, exceptând situația unei prăbușiri economice care să conducă la o revoltă generală (chiar și pentru această situație premierul are la dispoziție soluția pe care a folosit-o cu succes în ultimii ani când a transferat toate catastrofele mandatului său dezastruos în contul „regimului Băsescu”), fiecare zi care trece este o gură de oxigen pentru Victor Ponta. Entuziasmul nu va putea rămâne mult timp la aceleași cote, Antena 3 și RTV își vor reintra în pâine, premierul va apela din nou la rafalele verbale de populism și va jongla cu posturile guvernamentale și banii publici cum știe el mai bine, până când îi va ameți pe toți. Vom reintra în cotidianul cețos, lipsit de soluții și de perspective, cu care ne-am familiarizat în ultimii ani. De aici până la suspendarea președintelui nu ar mai fi decât un pas. Iar referendumul de demitere ar fi organizat din nou de Victor Ponta și echipa sa de profesioniști, care ne-au asigurat de fiecare dată că au înțeles lecția bătăliilor pierdute pentru a nu o mai repeta.
Dacă vrea să câștige acest război, Klaus Iohannis și PNL trebuie să bată fierul cât e cald. Victor Ponta ar trebui să plece până la sfârșitul anului. Este inacceptabil să poarte bătălii care pe care, de pe urma cărora doar celălalt, în cazul în care pierde, ar trebui să plece. El pierde bătălie după bătălie (suspendarea președintelui Băsescu, aceste alegeri), dar nu plătește niciodată. Câtă vreme are sprijinul real al majorității românilor, PNL trebuie să se gândească inclusiv la faptul că protestele de stradă pot fi o soluție!
Recomandările noastre
